Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni într-un interviu pentru G4Media că în această toamnă ”ar trebui venit” cu un pachet legislativ care să reformeze pensiile speciale, inclusiv cele militare în toamnă. El a spus că reforma pensiilor magistraților va fi adoptată mai devreme, în august. ”Problemele pe componenta de pensii anticipate sunt legate de sustenabilitatea economiei”, a spus Bolojan. El a spus că acest pachet ar putea conține și o înjumătățire a perioadei în care se poate acorda ajutorul de șomaj, de la un an la șase luni.
Foto&video: InquamPhotos / Octav Ganea și Ovidiu Micsik / Transcript realizat cu Vatis Tech
Rep: Reforma pensiilor speciale în ce pachet intră?
Ilie Bolojan: Reforma pensiilor speciale, cele cu privire la magistrați ar trebui să intre în acest pachet care ar trebui adoptat în cursul lunii august. Aceasta este și o presiune de timp, datorită condiționării unui jalon (din PNRR – n.red.) și avem de recuperat câteva sute de milioane de euro care sunt blocați, pentru că nu am închis această condiționare.
Dar nu doar pensiile magistraților trebuie corectate, ci în această toamnă ar trebui venit cu un pachet care să corecteze și celelalte pensii speciale, adică să vină să reglementeze aceste aspecte cât se poate de clar, atât din punct de vedere al pensionării propriu-zise, dar și a unei salarizări care să clarifice mecanismele de salarizare.
Astăzi, din păcate, în sistemul de justiție avem un mecanism neclar, care a generat mii de procese cu sentințe care au costat statul român miliarde de euro și care trebuie modificat în așa fel, încât să fie un sistem clar, un sistem predictibil care să nu afecteze veniturile din această zonă, dar care să nu mai permită aceste procese și o neclaritate generală. Deci, calitatea actelor legislative care reglementează aceste zone trebuie îmbunătățită.
Rep: Înțeleg că ați finalizat, sau că sunteți foarte aproape de finalizare, proiectul de reformă a pensiilor magistraților.
Ilie Bolojan: Proiectul este aproape finalizat și foarte probabil astăzi sau mâine, în aceste zile, îl vom comunica public pentru dezbatere.
Rep: Care sunt principalele modificări? Dacă ar fi să anunțați în două-trei rânduri principalele modificări și noutăți pe care le aduce acest pachet.
Ilie Bolojan: Crește vârsta de pensionare la vârsta standard de 65 de ani, crește durata după care te poți pensiona și clarifică prevederea legată de valoarea pensiei în așa fel, încât să fie după un model european, atât în ceea ce privește cuantumul pensiei, dar cât privește și modalitatea la care se raportează.
Rep: Aceste modificări vizează pensiile care vor intra în plată după modificarea legii sau se întoarce și pe pensiile vechi?
Ilie Bolojan: Toate modificările, pentru a putea rămâne în picioare din punct de vedere constitutional, se referă la viitor.
Rep: Ați spus că în toamnă veți veni cu un pachet care să vizeze toate pensiile speciale. Vă referiți aici și la pensiile militarilor, polițiștilor, jandarmilor, foștilor angajați din servicii secrete?
Ilie Bolojan: Și în această zonă. Vedeți, de exemplu, în zona pensiilor militare sunt destul de multe nemulțumiri legate de recalculări. Și în zonele pe care le-ați precizat sunt neclarități. Deci, și aici se impune o clarificare și cred că în câteva luni de zile, lucrând în colaborare cu autoritățile care gestionează aceste domenii, cu specialiștii lor, se pot pregăti niște pachete care să poată fi dezbătute în Parlament și adoptate în așa fel, încât să avem sisteme clare de pensionare și să fie evitate situațiile din ultimii ani, aspecte care țin de impredictibilitate, de pensionari anticipate.
Problemele pe care noi le avem pe componenta de pensii anticipate sunt legate de sustenabilitatea economiei noastre. Gândiți-vă că între 55 și 65 de ani, maxim jumătate din cei care au această vârstă sunt prinși în economia reală a României datorită pensionărilor anticipate. Acest lucru nu mai este sustenabil pentru o țară în care generațiile care vin și intră în zona de economie reală sunt mult mai mici decât cele care se vor pensiona în următorii 10 ani de zile.
În această situație, orice guvern trebuie să încurajeze creșterea numărului de oameni care sunt în piața muncii printr-un pachet de măsuri care ține de la limitarea posibilității de a te pensiona, limitarea posibilității de a-ți obține diferite certificate foarte ușor care să-ți genereze niște venituri, reducerea duratei în care poți beneficia, de exemplu, de ajutor de șomaj de la un an de zile cât este astăzi, poate la șase luni.
Un pachet de măsuri complexe care să ducă mai mulți români în economia reală, pentru că, exact cum sistemul de sănătate nu poate funcționa sustenabil cu 6,3 milioane de plătitori și cu 16,5 milioane de beneficiari, nici economia României nu mai poate funcționa în aceste condiții dacă nu luăm măsuri în care să încurajăm munca, dar munca reală.
Păi, mă, dacă limitezi ajutorul de șomaj la 6 luni îi condamni pe șomeri fie să fure, fie să emigreze.
Dacă vrei să faci asta, stimulează mai întâi investițiile, angajările, nu facilita doar concedierile.
Angajații plătesc lunar contribuție la fondul de șomaj, va fi înjumătățită contribuția? Dacă nu pot beneficia de ea, de ce să mai plătească?
Stimularea angajărilor NU se face așa, asta tot Anastasiu v-a învățat înainte de a pleca din guvernul vostru? Și nu cred că reducerea asta ar putea fi acceptată de vreun sindicat.
„Să emigreze sau să fure”. Ai gandit-o mult pe asta! Dar sa meargă la muncă, ce zici? Ca de plecat vor pleca de la bugetari, nu de la privat. Și dacă a tăiat frunza la câini, fiica, nepoata, amanta, îi mai dai un an de șomaj? Și 6 luni e mult. În privat este de muncă cât China! La Kauf, Carrefour, etc, toți angajează la greu, sa ai și tu liceul măcar. În construcții plâng după oameni. Doar cine nu vrea, nu muncește. Asa că, la muncă nu la întins mâna!
Salamander, dacă știi să citești, vezi că sunt publicate la ANOFM definiția șomajului și condițiile în care se acordă ajutorul.
Zic „dacă știi să citești” pentru că n-ai reușit să citești ce-am scris despre plata contribuției salariaților la fondul de șomaj. E adevărat că în construcții unde zici tu că se caută zilieri nu se angajează întotdeauna cu forme legale, deci nici contribuția pentru șomaj nu se plătește.
La Kauflad fă o încercare, de verificare, și trimite un CV. Dar asta dacă ești dintr-o localitate în care există Kaufland. Dacă nu, așteaptă până se construiește.
@Baliza. Sa fim seriosi. In toata Romania – inclusiv in cele mai sar.mane zone (cum e Vas.luiul, de unde ma tr.ag) – e MARE nevoie de forta de munca. E un motiv pentru care in ultimii 2-3-4 ani numarul de gas.tarb.eiters se dubleaza in fiecare an. Si probabil s-ar tripla sau quadrupla daca statul roman n-ar face ceea ce stie statul roman sa faca cel mai bine, anume sa bage be.te-n roate.
De.una.zi m-am vazut obligat sa refuz oferta generoasa a unui zi.lier care voia (la negru, fireste) 400 lei/zi. Net, masa de dimineata si aia de pranz nu se puneau la socoteala, aia era asa, o chestie crestin.easca.
400 lei/zi inseamna 2000 lei/saptamana, sau aproape 2000 de euro pe luna. Net. Cu taxe cu tot, ar fi trebuit sa platesc ca la 3500 de euro pentru un i.ns care sa tunda iarba, sa mai taie niste uscat.uri, sa sape un sant etc.
Problema e ca toti stau pr.ost.iti pe TikTok, vad tot felul de co.cal.ari si pi.tip.o.ance pe-acolo si conchid ca si ei merita luna de pe cer, pentru simplul motiv ca exista. Merita, asadar cineva trebuie sa le dea.
Imi pare rau, dar Salamander are aproape in totalitate dreptate. Ce trebuia sa adauge la indemnul din final era ca statul roman ar trebui s-o mai slabeasca putin cu ajutoarele sociale si venitul minim garantat (??? ce-i ala venit garantat??? Eu, daca sunt pr-ost si muncesc, nu-mi garanteaza nimeni nimic. Al.uia care se sprijina toata ziua de stalp.ul car.ciumii, ii garanteaza statul un venit… Buna afacere, sa-ti tot vina sa platesti taxe…).
Initial Bolojan spunea ca pachetul2 de reforme, care include si pensiile speciale, va fi adoptat la finalul lunii iulie, apoi a amanat in august, iar acum – in toamna! 🙂
In schimb, cresterea de accize, taxe, impozite, TVA, preturi etc intra in vigoare imediat…
Ce să-i faci dacă PSD și AUR au votat împotriva eliminării pensiilor speciale atunci când au avut ocazia, iar acum PSD vine cu tot felul de amendamente.
@ Irina. Ce să-i faci dacă PNL a inventat pensiile speciale ale magistratilor in 1997, prin Valeriu Stoica, iar mai tarziu PSD, UDMR si AUR le-au extins si la alte categorii…
Regretabil, ca se vorbește doar de numere si pix ,iar practic nu se întâmplă nimic , eu nu înțeleg in ce Romanie trăiesc ei , dacă nu ai producție, nu ai tehnologie , cum sa evoluezi ? Zic și eu…din Granarul Europei am ajuns sa fim numiți cerșetori, Că niște uni sau gândit sa pună mana iar Europa a finanțat, an de ana an de an , au mai ajutat si rusi si bulgari și spanioli si americani , de ce ? , aduceți-vă aminte , s-au saturat draq sa tot dea bani la romani -finanțe, ca nici nu se vedea munca, și-așa a mers treaba 30 de ani , ca au îndrăznit sa modifice si constituția strămoșească, aia e , si eu am furat din kauflant în Germania de foame si in 4 luni conduceam o echipa de de experimentați in confecționare /turnare mega piese ( 30 t ) din metal ( curgea metalul ca apa in formele de nisip ) ,viata e grea….