Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Netflix și-a stabilit marți drept obiective să limiteze daunele pe care le aduce climei, plănuind ca până la sfârșitul anului 2022 să aibă zero emisii nete de gaze cu efect de seră, scrie The Verge. Compania a dezvăluit marți că a generat emisii cât 240.000 de autoturisme anual, în 2020.
Până în 2030, Netflix spune că intenționează să reducă emisiile din operațiunile sale și consumul de energie electrică cu 45%.
Pentru a respecta data limită stabilită pentru anul viitor, compania se bazează în primul rând pe compensarea emisiilor sale, o strategie care nu a dat rezultate excelente când vine vorba de cât de bine încetinește schimbările climatice. Netflix intenționează să investească în programe dedicate conservării și restaurării ecosistemelor care stochează în mod natural dioxidul de carbon care încălzește planeta. Eforturile în acest sens ale companiilor, precum plantarea de copaci și conservarea pădurilor, nu au reușit să reducă substanțial emisiile de gaze cu efect de seră în trecut. Cu toate acestea, Netflix spune că a dezvoltat un proces aprofundat pentru a examina aceste tipuri de proiecte, care ar putea include vizitarea personală a sit-urilor sau monitorizarea progreselor acestora prin satelit. Mulți susținători ai mediului au presat însă companiile să facă mai mult pentru a nu mai polua, în loc să se bazeze pe plantarea de copaci pentru a compensa.
Citește integral pe economedia.ro