Home » Analize » NASA amână plecarea spre Lună din cauza frigului / Noua fereastră de lansare, 8 februarie, cade în aceeași zi cu Super Bowl

NASA amână plecarea spre Lună din cauza frigului / Noua fereastră de lansare, 8 februarie, cade în aceeași zi cu Super Bowl

NASA amână plecarea spre Lună din cauza frigului / Noua fereastră de lansare, 8 februarie, cade în aceeași zi cu Super Bowl
Sursa foto: Facebook/NASA
Ascultă articolul

NASA a anunțat că împinge dată la care astronauții ar putea zbura către Lună, pe fondul prognozelor de temperaturi apropiate de îngheț la baza de lansare din Cape Canaveral, anunță Mediafax, care citează presa americană.

Cea mai timpurie fereastră pentru misiune este acum 8 februarie, cu două zile mai târziu decât era planificat inițial. Echipajul, când va fi lansat, nu va ateriza pe Lună, misiunea fiind una ce pregătește o viitoare aterizare în următorii ani. Totuși va fi prima ieșirea a oamenilor în spațiul propriu-zis după o lungă perioadă.

- articolul continuă mai jos -

Agenția spațială se pregătea să desfășoare în weekend un test-cheie de alimentare cu combustibil pentru racheta de 98 de metri aflată pe rampa de lansare. Însă valul de aer arctic care a urmat unei furtuni de iarnă mortale a adus temperaturi severe în multe zone ale SUA, iar Florida nu este ocolită: sunt așteptate valori care pot coborî în jurul pragului de îngheț, cele mai scăzute din ultimele decenii.

Schimbarea reduce șansele unei lansări în februarie: mai rămân doar trei zile cu ferestre potențiale pentru zborul cu echipaj uman de tip flyby către Lună. Între timp, echipa de patru astronauți rămâne în carantină în Houston, potrivit agenției.

Pentru a proteja capsula, NASA a anunțat că are instalate încălzitoare deasupra capsulei Orion, iar sisteme de purjare sunt configurate pentru vremea mai rece, astfel încât să fie menținute condițiile corecte.

Un detaliu care atrage atenția: noua fereastră de lansare, 8 februarie, cade în aceeași zi cu Super Bowl, finala campionatului National Football League, unul dintre cele mai urmărite evenimente sportive din SUA.

 

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.