G4Media.ro

Moțiune de cenzură împotriva guvernului conservator condus de Kyriakos Mitsotakis, după scandalul…

Sursa Foto: Facebook

Moțiune de cenzură împotriva guvernului conservator condus de Kyriakos Mitsotakis, după scandalul interceptărilor ilegale din Grecia

Fostul premier grec şi lider al opoziţiei de stânga, Alexis Tsipras, a depus miercuri o moţiune de cenzură împotriva guvernului conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis după ce a dezvăluit în faţa parlamentarilor că un ministru şi cinci militari au fost puşi sub supravegherea statului, informează AFP, citată de Agerpres.

Pentru a „sprijini democraţia” şi în urma unei anchete a unei autorităţi publice privind supravegherea unui ministru şi a cinci militari, „prim-ministrul nu mai poate rămâne” la putere, a declarat în faţa deputaţilor Alexis Tsipras, liderul Syriza.

Votul asupra acestei moţiuni de cenzură ar trebui să aibă loc până vineri. El l-ar putea determina pe prim-ministru să anunţe alegeri anticipate, aşa cum solicită opoziţia de luni de zile, în timp ce scrutinul legislativ urmează oricum să fie organizat până în vară.

În Parlament, Alexis Tsipras l-a acuzat pe şeful guvernului şi liderul Noii Democraţii (ND) că este „creierul şi şeful acestei reţele infracţionale” ce vizează urmărirea de către serviciile de informaţii a personalităţilor de rang înalt.

Scandalul interceptărilor ilegale afectează guvernul elen încă de anul trecut. El s-a amplificat în iulie anul trecut, după ce Nikos Androulakis, europarlamentar şi lider al partidului socialist grec Pasok-Kinal, a dezvăluit că telefonul său a fost piratat cu ajutorul software-ului de spionaj Predator.

Mai mulţi politicieni şi jurnalişti au întreprins, de asemenea, acţiuni în justiţie, susţinând că au fost monitorizaţi de serviciile secrete.

Alexis Tsipras a dezvăluit în faţa deputaţilor că are „dovezi”, furnizate de Autoritatea Independentă pentru Securitatea Telecomunicaţiilor despre supravegherea ministrului Muncii Kostis Hadzidakis, a şefului Statului Major Konstantinos Floros, a şefului forţelor tereste, Haralambos Leloussis şi doi foşti oficiali militari.

Tsipras a mai acuzat că Mitsotakis „a minţit cu bună ştiinţă” timp de şase luni şi „şi-a folosit întreaga greutate a autorităţii” pentru a împiedica adevărul să iasă la iveală.

Guvernul conservator dispune de o majoritate de 156 de deputaţi dintr-un total de 300 de parlamentari şi, teoretic, această moţiune de cenzură ar urma să fie respinsă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...