Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Kremlinul a declarat joi că regretă ”prejudecăţile nejustificate” ale Republicii Moldova la adresa Moscovei şi că Rusia rămâne deschisă bunelor relaţii, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Republica Moldova s-a aflat în centrul atenţiei de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, existând temeri că această mică ţară, care se învecinează cu Ucraina şi are trupe ruse staţionate în regiunea sa separatistă Transnistria ar putea fi atrasă în conflict, comentează agenţia de presă britanică.
”Rusia a fost mereu – şi rămâne – deschisă stabilirii de relaţii de bună vecinătate şi reciproc avantajoase cu (Republica) Moldova. Regretăm sincer că conducerea R. Moldova manifestă prejudecăţi nejustificate şi neîntemeiate la adresa Moscovei. Suferă probabil de infectare cu rusofobie”, a declarat joi reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Nimeni nu va sufera, nici macar aia de se dau prieteni cu voi. Civilizati-va si lumea o sa stea de vorba cu voi
Peskov asta e mare actor. Chiar sa nu stie el de ce nimeni din lumea civilizata si in special tarile din fostul bloc comunist nu ii suporta?Chiar e convins ca tot ce au facut sovieticii din 1945 pana acum ar trebui sa le aduca admiratori?
Mmda, prejudecăți nejustificate… Ebola, COVID, malarie…Rusofobia este singurul antidot cunoscut pentru politicile Kremlinului.
Fobie inseamna teama. Deci dupa ce s-au straduit atat sa inspire tuturor teama, de ce sunt contrariati ca are efect? Partea proasta (pentru ei) este ca tot ma multi isi inving teama si incep sa reactioneze.