Home » Articole » Modelul Bolojan se extinde: noul președinte al Consiliului Județean Caraș Severin anunță modificarea organigramei

Modelul Bolojan se extinde: noul președinte al Consiliului Județean Caraș Severin anunță modificarea organigramei

Modelul Bolojan se extinde: noul președinte al Consiliului Județean Caraș Severin anunță modificarea organigramei
Foto: Romeo Dunca / Facebook
Ascultă articolul

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca (PNL), aflat la primul mandat, a anunțat reorganizarea instituției în două săptămâni pentru a o face „mai aerisită” şi „mai suplă”.

E al doilea nou șef de CJ, după Ilie Bolojan (Bihor, PNL) care anunță restructurări ale unor instituții în care în ultimii ani s-au făcut angajări pe bandă rulantă. Romeo Dunca vine din mediul privat, el fiind fondatorul unei dintre cele mai mari companii de transport rutier din România.

- articolul continuă mai jos -

„Lucrăm la organigramă. Vrem să o aerisim, adică să lăsăm loc oamenilor care vor să muncească, să le lăsăm spaţiul vital, să nu fie înghesuiţi şi încurcaţi de eventualii salariaţi care s-ar putea să nu muncească aşa de mult”, a declarat pentru Agerpres preşedintele CJ Caraş-Severin.

El nu a precizat câte posturi ar putea fi restructurate, menţionând însă că prin noua organigramă se vor putea crea resurse financiare suplimentare, ce vor fi folosite la elaborarea de noi proiecte cu finanţare europeană.

„Vrem să o facem mai suplă (organigrama, n.r.), mai aerisită. Suficient de mult ca să facem nişte economii, să putem avea bani de finanţări pentru studii de fezabilitate şi să atacăm partea de fonduri europene. (…) Cred că o să avem creionată noua organigramă în maxim două săptămâni, pentru că noi am început să lucrăm la ea”, a mai spus Romeo Dunca.

Dunca a dat ca exemplu de ineficiență cântăreții angajați la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, o instituție din subordinea Consiliului Județean, potrivit Express de Banat.

Foto: Romeo Dunca / Facebook

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole