Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Omul modern are tot mai des tendința de a-și compara stilul de viață și sănătatea cu cele ale bunicilor. Discursul este aproape identic de fiecare dată: „mâncau slănină, fumau mult și consumau alcool, dar trăiau până la vârste înaintate”.
În realitate, această perspectivă este mai degrabă o formă de nostalgie, decât o analiză corectă, explică, pentru G4Food, dr. Răzvan Vintilescu, medic specialist medicină de familie.
Deși ideea poate suna convingător, ea ignoră complet contextul biologic și social în care trăiau generațiile anterioare.
Sigur că da, ”trăiau mult” acum 50-60 de ani, ajungeau chiar până la 70-75 de ani. Plus de asta lipsea sedentarismul și mâncarea ultra-procesată. Of, de ce le e atât de greu să gândească unor oameni, ce le lipsește pentru a pune cap la cap niște lucururi, e atât de ușoară știința și la îndemâna aproape a oricui?