Home » Articole » Mircea Geoană: NATO rămâne pregătită pentru provocările din Balcani / KFOR va continua să acţioneze imparţial în Kosovo

Mircea Geoană: NATO rămâne pregătită pentru provocările din Balcani / KFOR va continua să acţioneze imparţial în Kosovo

Mircea Geoană: NATO rămâne pregătită pentru provocările din Balcani / KFOR va continua să acţioneze imparţial în Kosovo
sursa foto: captura MTI.hu
Ascultă articolul

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă, marţi seară, că NATO rămâne pregătită pentru provocările din Balcani, iar trupele KFOR vor continua să acţioneze imparţial. Geoană a condamnat atacurile neprovocate împotriva trupelor KFOR din nordul Kosovo, anunță News.ro.

”M-am bucurat să îl reîntâlnesc pe Jakov Milatović, preşedintele Muntenegrului şi, totodată, cel mai tânăr preşedinte ales democratic, din lume. De la aderarea la NATO, acum şase ani, Muntenegru a fost un aliat de încredere, participând la întărirea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic”, a scris, marţis eară, pe Facebook, Mircea Geoană.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit acestuia, Muntenegru are un rol esenţial în Balcanii de Vest, promovând stabilitatea şi pacea, iar acest lucru este şi mai important în perioadele cu tensiuni în regiune.

”Am condamnat cu fermitate atacurile neprovocate de ieri, împotriva trupelor KFOR din nordul Kosovo. Astfel de atacuri sunt total inacceptabile. Aceste acte violente trebuie să înceteze imediat, iar toate părţile trebuie să se angajeze în dialog. KFOR va continua să acţioneze imparţial şi să îşi respecte mandatul Consiliului de Securitate al ONU, de a menţine un mediu sigur şi stabil”, a mai transmis secretarul general adjunct al NATO.

Geoană anunţă că NATO rămâne pregătită pentru provocările din Balcani şi ”va continua, prin toate ţările membre şi partenere, să fie un pol de stabilitate în zonele cele mai sensibile din lume”.

Trupele NATO au securizat primăria din Zvecan, în Kosovo, iar alianţa a declarat marţi că va trimite mai mulţi soldaţi în regiune, la o zi după ce 30 de soldaţi NATO şi 52 de protestatari au fost răniţi în confruntări, iar UE şi SUA au cerut dezescaladarea violenţelor.

 

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole