Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul justiției, Ana Birchall, a declarat, vineri, că ministerul a primit de la Curtea de Apel București și de la Înalta Curte toate documentele prin care s-a constatat că sunt întrunite condițiile legale pentru solicitarea extrădării din Madagascar a fostului primar Radu Mazăre.
Birchall a precizat că este vorba de un dosar cu peste 600 de pagini ”care trebuie traduse în termen urgent, termenul provizoriu de 6 zile de arest a început să curgă de pe 8 mai, avem practic doua zile la dispoziție pentru a putea traduce și trimite”.
Ministrul Justiției a explicat că deși România nu are acord de extrădare cu Madagascar, există cadru legal, două convenții internaționale, inclusiv convenția ONU împotriva corupției, ratificată și de Madagascar.
”Am dispus ca în baza documentelor primite să înceapă la Ministerul Justiției imediat procedurile legale pentru formularea și trimiterea documentelor”, a mai spus Birchall.
Radu Mazăre a fost prins de autorități miercuri în Madagascar. Fostul primar al Constantei a fugit din Romania, unde se afla sub control judiciar, pe 30 decembrie 2017, și a ajuns în Madagascar, unde avea afaceri. Mazăre acuza la momentul fugii presupuse presiuni politice și spunea că a cerut azil politic în Madgascar.
Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare în februarie 2019 în dosarul retrocedărilor fictive de terenuri de pe faleza din Constanța. Alături de Mazăre au fost condamnați în acel dosar Nicușor Constantinescu – 5 ani de închisoare, Cristi Borcea – 5 ani, Dragoș Săvulescu – 5 ani și jumătate, notarul Aurel Jean Andrei (soțul judecătoarei Laura Andrei, fosta șefă a Tribunalului București) – 2 ani cu suspendare. Instanța a decis și confiscarea plajelor din Mamaia retrocedate ilegal.
În 3 mai 2019, Mazăre a mai fost condamnat la o altă sentință de 9 ani și 10 luni într-un alt dosar de corupție, dosarul Polaris, sentință care poate fi atacată cu apel.
Lăsați spuzele, excelență Bitchall, că am învățat lecția predată de PSD: cine aduce condamnații în țară are soarta lui LCK, cine nu-i aduce (precum TT pe Bica, Ghiță, Udrea etc.) e susținut de majoritatea parlamentară!
Inebunesti cu infractorii astia, curios ca nimeni nu ii asteapta cu flori cind ies din casa.
Daca am mancat un „n” asta a fost de foame
Escrocul Mazare e fugit din tara de aproape 2 ani, iar voi v-ati trezit abia acum sa traduceti documentele pt extradare?
Acele documente sunt standard, intr-o limba internationala, trebuie modificata doar adresa la care se trimit. Iar aceasta actiune ar lua, maximum, 5 minute.
Nemernicilor!
Diferenta dintre slugoiul Tudorel si sluga Birchal consta , exclusiv, in aspectul fizic. In rest sunt din acelasi aluat.
Niste nemernici!
fmmPSD deci, chiar si domnita
CateaChall confirma Doggy Style
Sunteti incompetenti si cand va fabricati cate un alibi pentru protejarea infractorilor!
#sieuvotez
#farapenali
Da pana acum ce ati pazit? Nu stiati ca o sa vina o data si o data acest moment? Doar nu vroiati sa trimiteti dosarul in romana, pe unde il prindeati pe infractor.
ca la antena 3.
si nu avem traducator de madagascareza 🙂 deci…
Uuitor cat de prosti ne cred…..ce ati asteptat ma nenorocitilor pana acum?
O sa-l lase sa scape mai mult ca sigur……traim intr-un stat realmente condus de infractori.
Aveţi ce aţi ales la vot în 2016.
PSD au fost aleşi legal de maimuţele nenorocite care n-au votat în 2016, sau au votat cu dictatura PSD.
Aaa, ce nasol! Asta e, ce sa facem, omeneste e imposibil sa traduci 600 de pagini in 2 zile, mai ales ca e fara comision. Puteti da vina pe Tudorel, ca el nu le-a tradus la timp.
Cucoană ,
Publică documentatia pe site-ul Ministerului iar noi vom pune mână de la mână si până luni dimineată iti vom traduce documentele…
Parasută nesătulă ! Cu englezoiul langa tine si tot nu te puteai abtine să nu te uiti după mătărângă de prospătură…
Propun sa ne lase sa le traducem noi, ca voluntari. Presupun ca trebuiesc in engleza. Daca ar da cate-o pagina la cate-un voluntar, intr-o jumatate de ora ar avea dosarul complet.
Fă fata pai nu e fă cealalta mare traducatoare de si-a luat doctorate ,cred ca in sticle…
Ce „a pazit” Min. Justitiei de se apuca NUMAI ACUM de traducere ? Nu se emisese mandat international de arestare ? Nu trebuiau pregatite actele necesare ? Sau 2dorel – „pungas de Iasi” s-a interesat „DECAT de marile probleme ale lui Zdragnea ? Iar „madam B” habar n-avea” ca e doar „in trecere” ? Iata cum e guvernata Romania de o HAITA DE INCOMPETENTI, PROSTI, ANALFABETI SAU SFERODOCTI – pusi doar pe JAF SI PUNGASIE ! Zdragnea sa scape de „parnaie” si sa ramana cu ce-a furat !M Restul …. nu ne intereseaza ! Sau ne MAI intereseaza sa – i facem scapati pe MARII PUNGASI PSDragnea aflati „in juvatul” Justitiei !?
Lui Johannis i-ar trebui vreo 5 ani doar sa il citeasca…
Lu’ Veorica i-ar trebui traducător și pentru poze.
Imbecile, trebuia să te bagi tu, nu?