Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat miercuri că depășirea pragului datoriei publice de 60% din PIB ”nu înseamnă o criză” și a spus că acesta e efectul deciziilor din trecut, care au dus la apariția unor deficite bugetare enorme, finanțate tocmai prin împrumuturi.
”Astăzi s-a discutat despre faptul că datoria publică a României a depășit 60% din PIB. Ce înseamnă acest lucru, concret? Nu înseamnă o criză – înseamnă că, ani la rând, statul a cheltuit mai mult decât a încasat, iar diferența s-a finanțat prin împrumuturi. Iar aceste împrumuturi se adună. Datoria nu crește peste noapte și nu apare dintr-o singură decizie. Nivelul de azi reflectă acumularea unor deficite foarte mari în anii anteriori, culminând cu momentul 2024, când România a închis anul cu un deficit de 9,3% din PIB, la care s-a adăugat o creştere economică foarte slabă (0,9%). Alături de acestea, România a avut ani consecutivi de politici fiscale expansioniste, creșteri permanente de cheltuieli, amânând corecții necesare de teama consecințelor electorale”, a spus Nazare într-un comunicat.
El a arătat că Guvernul Bolojan a avut ca prim obiectiv oprirea acestei dinamici și restabilirea ordinii bugetare.
”În vara anului trecut, riscul retrogradării la „junk” era real. O astfel de retrogradare ar fi însemnat dobânzi mai mari, costuri mai ridicate pentru stat și, implicit, presiune suplimentară asupra economie. Evitarea acelui scenariu a fost esențială – am încheiat anul cu ratingul de țară reconfirmat, cu plăți la zi şi cu investiții record”, a adăugat el.
”În 2025 am redus semnificativ deficitul și am readus ajustarea pe traiectoria convenită cu Comisia Europeană. Totul în condițiile în care am asigurat prin rectificare bugetară şi sumele necesare acoperirii costului cu datoria publică – acesta nefiind prevăzute integral în bugetul anului trecut -, pentru a asigura o gestionare prudentă și transparentă a finanțelor publice. Corecția este însă în curs, încă, și trebuie continuată cu consecvență. Depășirea pragului de 60% este efectul acumulărilor din trecut, nu rezultatul unei decizii punctuale din ultimele luni. Important este ce facem în continuare: controlul cheltuielilor curente, menținerea disciplinei bugetare și consolidarea creșterii economice”, a mai spus Nazare.
El a cerut stabilitate politică pentru a atenua efectele deficitului bugetar.
”Toate agențiile de rating au subliniat în mod repetat că stabilitatea și predictibilitatea sunt esențiale pentru menținerea calificativului de investiții al României. Instabilitatea și mesajele alarmiste pot avea efecte directe asupra costurilor de finanțare și asupra încrederii investitorilor. De aceea, dezbaterea publică are nevoie de responsabilitate și de fapte, pentru că avem cu toții o miză reală: stabilitatea financiară a României pe termen lung. Adevăratul patriotism înseamnă să îți pese in primul rând de România, nu de câștiguri politice trecătoare, fără fond”, a mai spus ministrul Finanțelor.