
Ministrul Dezvoltării: Localităţile cu mai puţin de 4.500 de locuitori pot avea Poliţie Locală cu cel mult trei angajaţi, plătiți din venituri proprii
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că localităţile care au mai puţin de 4.500 de locuitori vor putea înfiinţa Poliţie Locală cu cel mult trei angajaţi, iar salariile acestora vor trebui asigurate din veniturile proprii ale primăriilor, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cseke Attila a explicat, joi seară, la Digi 24, că localităţile mici, cu mai puţin de 4.500 de locuitori, vor putea avea, la nivelul Primăriilor, Poliţie Locală, cu condiţia ca banii pentru fondul de salarii al acestei instituţii să fie asigurat din venituri proprii. De asemenea, în aceste comune mici nu vor putea exista mai mult de trei poliţişti locali.
”În ceea ce priveşte organizarea Poliţiei Locale, e decizia şi atribuţia primăriei ca şi instituţie care se bucură de autonomie locală, de a avea poliţie locală sau de a nu avea. Deci un primar şi astăzi poate să decidă să îmi spună: dom’le, nu am nevoie de Poliţie Locală, mă organizez altfel sau am posibilitatea să reduc Poliţia Locală, această posibilitate a existat şi până acum”, a subliniat ministrul Dezvoltării.
El a precizat că noile prevederi au la scop reducerea personalului din Poliţiile Locale cu cel puţin 4.000 de posturi.
În ceea ce priveşte reducerea numărului de posturi din administraţia publică locală, Cseke a explicat că s-a agreat ca fiecare primărie să reducă cu 25% numărul de posturi din organigramele existente, el subliniind că acolo unde administraţiile locale nu au ocupat complet schema de personal se vor desfiinţa posturi neocupate, însă acolo unde schema de personal este complet ocupată, unii angajaţi vor trebui concediaţi. În acest context, ministrul a reafirmat că îşi doreşte să fie organizate ”concursuri obiective” atunci când se va stabili cine pleacă şi cine rămâne în funcţiile din administraţia publică.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.