Home » Articole » Ministrul de Externe: Lucrăm la o vizită a lui Nicușor Dan în SUA / L-am invitat pe Marco Rubio în România

Ministrul de Externe: Lucrăm la o vizită a lui Nicușor Dan în SUA / L-am invitat pe Marco Rubio în România

Ministrul de Externe: Lucrăm la o vizită a lui Nicușor Dan în SUA / L-am invitat pe Marco Rubio în România
Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan
Ascultă articolul

Ministerul de Externe lucrează la o vizită a președintelui Nicușor Dan în Statele Unite. Anunțul a fost făcut la RFI de șefa diplomației române, Oana Țoiu, care precizează că se fac deja demersuri pentru primirea liderului de la Cotroceni la Casa Albă, potrivit Rador Radio România.

Întrebată dacă MAE pregătește terenul pentru o eventuală vizită a președintelui Nicușor Dan în SUA, Oana Țoiu a răspuns: ”Da, sigur că da, este ceva la care lucrăm. De altfel, am și transmis invitația și către Marco Rubio (secretarul american de Stat-n.r.), pentru a veni în România în perioada următoare”.

- articolul continuă mai jos -

Ea precizează că ”relația bilaterală este atât de importantă pe fiecare componentă, fie că vorbim de apărare, fie că vorbim de interesul nostru pentru a crește componenta comercială, fie că vorbim de comunitate, pentru că noi avem în America o diaspora puternică și chiar și de dinainte de anii 90 și e foarte important să ne asigurăm că luăm și componenta asta în calcul în vizita de lucru și atunci nu este ceva care să fie bazat pe grabă, dar este ceva la care lucrăm, da”.

Întrebată dacă poate estima când s-ar putea concretiza aceste vizite, șefa diplomației române a răspuns: ”O să anunțăm când se concretizează. Cu siguranță, eu voi fi în SUA în septembrie și pregătim mai multe întâlniri în acest sens, pentru pregătirea întâlnirii dintre cei doi președinți, ulterior”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole