Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat luni seara la Digi24, după ședința liderilor coaliției de guvernare, că s-a ajuns la un acord de principiu pe marginea pachetului de consolidare fiscal-bugetară care prevede trei măsuri generale. O decizie privind asumarea răspunderii Guvernului se va lua până la jumătatea lunii septembrie, astfel încât măsurile să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.
Există un pachet cu trei măsuri generale în privința consolidării bugetului general de stat, a explicat Boloș:
Supărarea liberalilor pe motiv că n-ar fi fost informați despre ceea ce conțin aceste măsuri fiscale poate fi legitimă, într-o oarecare măsură, a spus ministrul Marcel Boloș, explicând că era imposibil ca prevederile să nu sufere modificări, având în vedere dialogul purtat cu Comisia Europeană, în baza angajamentului asumat de România prin PNRR.
„E o supărare fundamentată, dar nici nu se putea discuta pachetul de măsuri în prealabil pentru că a suferit modificări, în relația avută cu Comisia Europeană. De la Comisie venim cu o solicitare de măsuri suplimentare, iar coaliție trebuie să își asume o decizie politică. E lesne de înțeles că discuțiile pe fond puteau să aibă loc după ce acest pachet a fost consolidat și agreat. A fost agreat de coaliție, cel puțin la discuția avută pe marginea acestui pachet cu Comisia Europeană, raportat la angajamentul pe care ni l-am asumat care ne-am asumat prin PNRR”, a comentat Boloș.
El a adăugat că o decizie privind asumarea răspunderii pe acest pachet se va lua până la jumătatea lunii septembrie, dar data de implementare nu va fi mai devreme de 1 ianuarie 2024.
Desrpre prevederile pachetului de consolidare fiscală, Boloș a spus că era nedrept ca întreaga povara a reformelor să se reverse doar asupra mediului de afaceri, aspect care a fost discutat și la întâlnirea liderilor coaliției de luni seara
„Nu ne dorim să facem un sistem agresiv, care sa-i gonească pe investitori. În privința microîntrepinderilor nu se trece acel red line al plafonului indicat și de liberali. Nicio cotă de TVA peste 19%, cu mențiunea că sutem printre puținele țări din UE care avem cea mai redusă cotă de TVA. Avem cotă unică de impozit pe profit de 16% și cotă TVA de 19%, sunt măsuri atractive pentru investitori, comparativ cu ce se întâmplă în alte țări europene. Avem această înțelegere, ca aceste cote să fie mențiune și să putem sa avem o abordare pe termen lung pentru a atrage investiții și a proteja populația”, a mai comentat Boloș.
Masuri fisca-bugetare care vor intra in vigoare dupa 6 luni de la intrarea in vigoare, conform legii pe care PSDNL o respecta in mod traditional.
1 Nu puteti fi atat de ordinari sa vorbiti de respectul banilor publici fara taierea pensiilor speciale ! 2 Ce fel de acord v-ati dat pnl, fara sa aveti efectele fiecarei masuri contestate, fara sa dati alternative si fara sa stiti cu ce le vor inlocui ? Ce vad eu e ca ei au simulat ca va consulta si voi ati simulat ca va opuneti ! 3.Noi , cei care vom suporta efectele, contam , figurantilor ? Combateti evaziunea caci cu coruptia , s-a rezolvat : nu se poate …. Da, coruptia aia din 2017 care s-a inmiit de atunci ! Despre pensii speciale, recuperarea prejudiciilor , restructurarea agentiilor, ”institutelor” furnizoare de rente nimic, nimic Specialilor? Nici cu noi nu mi-e rusine, ca pare ca ne ajunge nimic si ca primim in tacere jertfele coruptiei care a ajuns sa ne intre in case. Era mare si in 2017 dar acum , in ”stabilitate”, in alianta cu contributia voastra, e colosala…….
S-a ajuns la un acord de principiu pe niște principii!!! Te doare capul! Au lalait-o tot anul iar în ianuarie-februarie 2024 vor fi tare „surprinși” de mărimea deficitului și să vezi atunci distracție!
Atâta inconștiență politică nu știu să fi mai existat, dar , pe de altă parte, pica bine pentru noi pentru anul electoral!
Cel mai important factor in consolidarea bugetului general de stat, in conditiile disolutiei aproape generale a autoritatilor de stat, a cresterii gradului de coruptie in secorul de stat si privat ( nu exista coruptie fara corupatori) , si a evaziunii fiscale aproape generalizata in sectorul privat, a gradului mic de colecare a impozitelor si taxelor, este absolut necesar, pt binele tarii, macar pana la refacerea economico financiara a tarii, a introducerii atat oficial cat si neoficial ( sub acoperire) , a organelor SRI in toate domeniile din entitatile de stat dar si privat .
Este un lucru care nu ne place, dar este necesar in perioada actuala .
Iar beneficiile unui atare fapt, le putem vedea din perioada guvernarii PONTA.