G4Media.ro

Ministrul Apărării Naţionale: Analizăm posibilitatea achiziționării unei noi escadrile de avioane

Foto: Inquam Photos/ Cristian Strelic

Ministrul Apărării Naţionale: Analizăm posibilitatea achiziționării unei noi escadrile de avioane

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă (foto sus), a anunţat că analizează posibilitatea ca, „în perioada imediat următoare”, să fie achiziţionată încă o escadrilă de avioane, care trebuie să fie interoperabile cu cele pe care Armata le are deja.

„Cu certitudine, analizăm posibilitatea achiziţiei în perioada imediat următoare a încă unei escadrile şi, în funcţie de posibilitatea pe care o putem identifica la cei care doresc să vândă aceste aeronave, vom demara cât se poate de repede acest proces de achiziţie.Un lucru este cât se poate de cert, indiferent de unde vom achiziţiona aceste aeronave, ele trebuie să fie interoperabile cu cele pe care noi le avem deja”, a precizat Ciucă, într-o declaraţie de presă, susţinută împreună cu omologul său portughez, Joăo Titterington Gomes Cravinho, aflat în vizită oficială în România.

El a adăugat că, în acest moment, se află în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16.

„În acest moment, suntem în procesul de finalizare a operaţionalizării primei escadrile de F16, ministrul Cravinho a menţionat faptul că anul viitor va fi recepţionată şi cea de-a 17-a aeronavă. În continuare, urmează ca partea de a declara capabilitate finală, operaţională, să se întâmple în momentul în care toate aeronavele vor trece prin procesul de modernizare şi upgradare. Ca atare, concomitent cu acest proces sunt în analiză posibilităţile şi oportunităţile prin care să continuăm acest proces de dotare a forţelor aeriene române cu avioane F16″, a subliniat Nicolae Ciucă.

Cât priveşte avioanele MIG-21, ministrul român al Apărări a menţionat că acestea „sunt menţinute în viaţă” pentru că este nevoie de ele pentru apărarea spaţiului aerian, relatează Agerpres.

„Avem nevoie de această capabilitate, avem nevoie de acoperi întreg spectrul de misiuni ale forţelor aeriene române pentru apărarea spaţiului aerian. Ca atare, folosesc acest prilej pentru a le mulţumi piloţilor din forţele aeriene române şi tehnicienilor, pentru eforturile pe care le fac, astfel încât să poată să menţină în stare de operabilitate avioanele MIG-21″, a punctat Ciucă.

 

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Cristian Strelic

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. 1. Nu sunt bani de pensii, alocatii, medici ATI.
    2. Platiti fonciirea.

  2. Fraiere, numai pentru tine, sa nu spui nimanui, s-a trecut la drone. Ce, de la alea nu vine parandaratul?

    • Fraier esti tu. Apararea spatiului aerian propriu si politie aeriana nu se face cu drone in nicio fantezie de-a ta si in nicio armata a lumii. Dronele sunt destinate misiunilor la sol

    • Fantezia mea ca fantezia mea, dar Vladut, stii care-i problema ta?
      N-ai destula fantezie si nici informatii suficiente. Si cu toate astea te avinti in afirmatii.

  3. Apararea este sistemul imunitar al tarii!

  4. Hmm…înseamnă că avem bani noi statul Român …are balta pește…

  5. Foarte eficiente împotriva Covidului 19 și a gripei.
    Sunt în grupa de risc și am zis să mă protejez și împotriva gripei. Medicul de familie mi-a spus că șansele sunt foarte mici să primească vaccinuri suficiente, ca să fiu sigur ar fi bine să încerc să fac eu rost de la farmacii. Caut de trei săptămâni. Ieri o farmacistă simpatică cu simțul umorului la întrebarea mea – totuși unde ași putea găsi vaccinul mi-a răspuns – LA TELEVIZOR !!!!

  6. Vrea și ăsta o șapcă cu F16 .Băi generalul ciumaților galbeni ,lumea cumpără F35 tu pe ce ciumă galbenă dansezi .Cumperi fiare vechi la preț de aur cu parandărătul necesar ciumei galbene

    • daca pe principiul ca 35>16 clasifici tu avioanele si misiunile lor, atunci „make your scoala (not great) again.”

  7. Orice model de la F16 la F35 cu capacitatea de a lansa bombe gravitationale termonucleare Nato B61 sunt OK.
    Respect !

  8. dupa analfabetismul comentariilor e simplu de presupus ca angajatii din ministerul apararii au prea mult timp liber la calculitor

  9. Germania cumpara avioane NOI de 5 miliarde euro. Romania cumpara second hand. Daca tot ai 2 miliarde pt avioane macar cumpara ceva nou. Germania nu cumpara avioane americane. Check google…

    • Germania cumpara avioane din fabricile din proprietatea statului german. Noi, in Romania, mai avem ceva actiuni ale statului la Dacia, si tot importam autovehicule. Nici nu cred ca e vorba de spaga, romanul e prea naivca asa iba o natiune a lui si un teritoriu al lui. Radu vrea o geaca de blugi ca afara – chiar daca nu o s-o aiba.

  10. Apără si de Covid sau de alte chestii mici si epidemice ? Nu de alta da’ am dat melearde pe aveoane rachete cașchete si n-aveam măști și teste de Covid. Treburi sofisticate, alde mos Teaca nu s-ar fi gandit ca poa sa faca rău ceva așa mititel de nu se vede pe radar. + că nu face vrum vrum bum bum.
    Macar sa decoleze pe frigu arctic de 1 Decembre. – 5 Celsius e nasol.

  11. Absolut normal, sunt o prioritate în această perioadă de belșug. Trebuie dacă-i ordin de la licurici, adevăratul și absolutul stăpân al acestei țări. Doar nu degeaba 2% – să avem din ce cumpăra marfa licuricească.

  12. Comisioanele, comisioanele cine oare le încasează? Macar daca erau noi, nu de second hand.Inseamna că are statul bani căcălău.

  13. Pentru astia care sunteti gica contra la achizitionarea de avioane pentru apararea spatiului aerian al Romaniei: vreti sa luati avioane de la rusi? prin anii 90 circula o varianta de poezie:
    ” a-nceput, de ieri, sa cada / cate-un MIG / acum-au stat / pilotii s-au rasfirat / peste camp / si-acum il cata / pe fartat…

  14. Un agramatncare e.greu de urmarit in romana.. aaaa aaaaa aaaa aaaa aaaa
    Un supraponderal inca din activitate, un aparator al hotiei pensiilor militare, un tradator al romaniloe civili!

    Demisia grasule! Umflat cu pompa, ardei umplut, oltean parvenit ce.esti!!! Fmm.de pramatie ce.ne imprumuti pt 500.000 de criminali, niste unii care ne-au ciuruit la revolutie, si acum ne ciuruiesc economic!!!

  15. Armata romana saluta elita infractorilor cu onoruri militare si cumpara escadrile pentru Star Wars.

  16. Uauuuu , e foarte bine , curg comenzile pt industria ( americana ! ) de aparare , sunt toate sansela ca presedintele nostru sa mai primeasca o sepcuta sau un breloc ! Iar salariile , pensiile si alocatiile pt copii sa mai astepte , nu …este bani

  17. Domnule Ciuca, suntem, oricum, ciuca batailor…era cazul sa faceti o decaratie atat de transanta acum? Cum fac politicienii nostrii, un discurs pentru „afara”, altul separat pentru „in tara”?

    • Domnule Ciuca, suntem, oricum, „ciuca” batailor…era cazul sa faceti o declaratie atat de transanta acum? Cum fac politicienii nostri, un discurs pentru „afara”, altul, separat, pentru „in tara”?

  18. Domnule Ciuca, suntem, oricum, „ciuca” batailor…era cazul sa faceti o declaratie atat de transanta chiar acum, in situatia actuala? Cum fac politicienii nostri, un discurs pentru „afara”, altul, separat, pentru „in tara”?

  19. Un lucru bun, dar cumparati Eurofighter nu rable americane!
    Germania parca a comandat 38 de bucati!
    Lasati porcariile americane si cumparati armament european de preferinta german pt ca au cele mai bune echipamente si traditie militara!

  20. Dă proștii bani pe avioane!francezii sau nemții câți bani ne-au dat?!? Că doar îi apărăm și pe ei!?!