G4Media.ro

Miniștrii Finanțelor din Spania, Irlanda și Luxemburg candidează la șefia Eurogrupului, postul…

Miniștrii Finanțelor din Spania, Irlanda și Luxemburg candidează la șefia Eurogrupului, postul fiind ocupat în prezent de portughezul Mario Centeno

Miniştrii de Finanţe ai țărilor din zona euro demarează, joi, procedura de selecţie a noului preşedinte al Eurogrupului, iar miniştrii din Spania, Luxemburg şi Irlanda se numără printre posibilii candidaţi, transmite Reuters.

În prezent, președintele Eurogrupului este ministrul de Finanțe al Portugaliei, Mario Centeno.

Preşedintele Eurogrupului stabileşte agenda pentru reuniunile lunare ale miniştrilor de Finanţe din zona euro şi lucrează pentru stabilirea unei soluţii de compromis cu privire la politicile cheie. Eurogrupul îşi alege preşedintele cu o majoritate simplă, pentru un mandat de doi ani şi jumătate. Mario Centeno i-a succedat în funcţie olandezului Jeroen Dijsselbloem, la data de 12 ianuarie 2018 iar mandatul său se va încheia la 13 iulie 2020.

Decizia cu privire la cine îi va succeda în funcţie lui Centeno, care a anunţat miercuri că va demisiona din funcţia de ministru de Finanţe al Portugaliei, va fi luată în data de 9 iulie, cu patru zile înainte ca mandatul portughezului să se încheie.

Candidatul care vrea să aibă succes trebuie să obţină sprjinul a cel puţin 10 din cei 19 miniştrii de Finanţe din zona euro. Fiecare ţară din zona euro are un singur vot, aşa că cea mai importantă economie europeană, Germania, are un singur vot, la fel ca şi Malta, cea mai mică ţară din zona euro, relatează Agerpres.

Potrivit unor oficiali din zona euro, ministrul spaniol de Finanţe, Nadia Calvino, este unul din candidaţii cu cele mai mari şanse, adăugând că Calvino beneficiază şi de sprijinul Germaniei. Însă joi Calvino nu a spus dacă va candida sau nu pentru postul de preşedinte al Eurogrupului. „Spania nu a luat încă o decizie. Vom analiza toate opţiunile şi vom lua o decizie” a spus Calvino.

Alţi posibili candidaţi sunt miniştrii de Finanţe din Luxemburg, Pierre Gramegna, şi Irlanda, Paschal Donohoe.

Postul de preşedinte al Eurogrupului este unul din posturile importante pentru care Uniunea Europeană încearcă să păstreze un echilibru între partidele de centru dreapta şi centru stânga, nordul şi sudul continentului, est şi vest precum şi între statele mari şi cele mici.

Sursa Foto: Mario Centeno/Eurogroup/European Council

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...