Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele francez Emmanuel Macron a promis, luni, că se va asigura că „nu există nicio taxă iraniană” în Strâmtoarea Ormuz, potrivit AFP preluată de MEDIAFAX.
Declarația președintelui vine în a doua zi după anunțul unui acord între Washington și Teheran. Acest acord prevede redeschiderea strâmtorii, dar detaliile nu au fost făcute publice.
„Apărăm dreptul internațional și vom face tot posibilul pentru a ne asigura că nu există nicio taxă” în această strâmtoare, a transmis Macron. Prin ea trece o cincime din producția mondială de hidrocarburi, a subliniat președintele francez, adăugând că introducerea unei taxe ar fi contrară dreptului internațional. Acestă taxă ar avea consecința „creșterii prețurilor pentru întreaga lume”, potrivit sursei citate.
„Astăzi, ei (iranienii) se joacă cu cuvintele. Ei spun: «E pentru servicii». Vom analiza asta ”, a mai declarat el.
„Prioritatea este redeschiderea, scoaterea sutelor de nave, nave container, petroliere și echipaje”, a spus președintele.
Emmanuel Macron a mai dat asigurări că portavionul francez Charles de Gaulle „poate fi desfășurat în două sau trei zile” în Strâmtoarea Ormuz, dacă acordul este într-adevăr confirmat. Acesta poate fi desfășurat pentru a ajuta la redeschiderea strâmtorii, ca parte a unei misiuni internaționale. Deocamdată, prioritatea este finalizarea „unui acord solid și serios” între Washington și Teheran, a declarat președintele francez, potrivit sursei inițiale.