Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Din acest weekend se deschide bike-park-ul Postăvarul. În aceste zile angajații de la Regia Pădurilor Kronstadt extrag cei 25 de arbori căzuți pe traseu, iar echipele de la Comprest, care asigură întreținerea traseelor, fac ultimele amenajări, inclusiv montarea plaselor și indicatoarelor, astfel că, de sâmbătă, 20 iunie, bike-park-ul Postăvarul este declarat oficial deschis, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.
Viceprimarul Dan Ghiță a verificat stadiul pregătirilor pentru a se asigura că bikerii vor beneficia de cele mai bune și sigure condiții pentru sportul lor preferat.
,,Ne pregătim pentru deschiderea Bike Park Postăvaru, iar în această perioadă efectuăm ultimele lucrări necesare pentru ca traseele să fie sigure și pregătite pentru turiști și pasionații de mountain bike. Împreună cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt verificăm traseele și intervenim acolo unde este nevoie. Pe traseul albastru am identificat mai mulți arbori căzuți care obstrucționează circulația. Aceștia vor fi tăiați și îndepărtați pentru a asigura condiții optime de utilizare. Din păcate, pe traseele de mountain bike din Masivul Postăvarul au fost identificați nu mai puțin de 25 de arbori căzuți. Avem însă o echipă foarte serioasă în teren și sunt convins că, într-un timp foarte scurt, toate aceste obstacole vor fi eliminate. Odată cu începerea vacanței de vară, vom deschide Bike Park Postăvarul, pregătit să îi primească pe toți cei care iubesc sportul, natura și aventura”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
Toate cele șase trasee vor fi deschise, excepție face ultima porțiune din traseul Blue line, secțiunea Techno belly, unde lucrările de amenajare vor mai dura.
,,Zilele acestea realizăm și ultimele intervenții necesare pentru pregătirea Bike Park Postăvaru. Montăm plasele de siguranță care au fost afectate, pe timpul iernii, de zăpadă și de arborii căzuți, completăm semnalistica și indicatoarele de pe trasee și efectuăm lucrări de întreținere a vegetației, inclusiv cosirea ierbii în zonele necesare”, a precizat Alexandru Mititeanu, responsabil mentenanță Bikepark Postăvarul.
În următoarele două week-end-uri, 20-21 iunie și 26-28 iunie, accesul în bikepark-ul Postăvarul se va face cu telecabina, iar din 3 iulie, iubitorii acestui sport vor avea la dispoziție și telescaunul Ruia. Odată cu finalizarea lucrărilor de mentenanță a telegondolei, va fi pusă în funcțiune și aceasta.
Pentru cei care vor să folosească telescaunul Ruia le reamintim că o pot face doar de pe traseele Respawn, Blue Line, NH-DH, Cl Over și Red Line cu venire pe Drumul Rosu.
În urma discuțiilor cu reprezentanții bicicliștilor și cu cei ai transportatorului privat pe cablu, Ana Teleferic, primarul George Scripcaru a luat decizia de a propune Consiliului Local menținerea și în acest an a programului dedicat bikerilor brașoveni ,,Vinerea verde”, zi în care cei care au domiciliul în Brașov beneficiază de o reducere de 50% la transportul pe cablu
,,Păstrăm și în acest sezon facilitatea apreciată de brașoveni: în fiecare vineri, aceștia vor putea urca cu instalațiile pe cablu la jumătate de preț”, a completat viceprimarul Dan Ghiță.
Brașovenii vor putea achiziționa bike pass-uri cu reducere 50% pentru următoarele titluri de transport: bike pass 1 zi ,,Vinerea brașovenilor”, bike pass 4 ore ,,Vinerea brașovenilor”, bike pass de la ora 12.00 ,,Vinerea brașovenilor” și bike pass de la ora 14.00 ,,Vinerea brașovenilor”.
De asemenea, autoritățile le reamintesc practicanților acestui sport că, în fiecare zi, pe linia 20, autobuzele care pleacă din Livada Poștei sunt dotate cu sisteme de transport pentru biciclete.
În funcție de frecvența acestora, în zilele de weekend sau în cele cu cerere mare, ele vor putea transporta până la 60 de biciclete/oră, fiecare platformă fiind prevăzută cu 10 suporturi.
,,Pentru a facilita accesul bicicliștilor în Poiana Brașov, autobuzele de pe această rută sunt dotate cu remorci speciale pentru transportul bicicletelor, astfel încât accesul către Bike Park Postăvaru să fie cât mai simplu și mai confortabil”, a mai spus viceprimarul Dan Ghiță.