Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Miniştrii de externe din Uniunea Europeană au convenit luni asupra aplicării unor noi sancţiuni împotriva Belarusului, în contextul crizei migraţiei, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Circa 4.000 de migranţi sunt blocaţi în păduri, la frontiera Belarusului cu Polonia. Cei mai mulţi provin din Irak şi Afganistan. UE acuză regimul de la Minsk că forţează migranţii să intre pe teritoriul Uniunii, ca reacţie la sancţiunile anterioare impuse după realegerea contestată de anul trecut a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.
Miniştrii de externe europeni au fost unanim în favoarea noilor sancţiuni, dar detaliile nu au fost încă stabilite. Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că vor fi vizate liniile aeriene şi agenţiile de turism implicate în „forţarea ilegală a migranţilor”.
O anchetă a Reuters arăta recent că agenţii de turism din Orientul Mijlociu colaborează cu operatori din Belarus şi au asigurat în ultimele luni vize turistice pentru mii de persoane.
Comisia Europeană a anunţat că analizează posibilitatea de a sancţiona şi alte linii aeriene, în afara Belavia, compania naţională belarusă, căreia i-a fost deja interzis survolul teritoriului UE şi accesul pe aeroporturile europene. Conform ministrului german de externe, Heiko Maas, Turkish Airlines nu s-a implicat.
Polonia a raportat numai în noiembrie 5.100 de tentative de trecere ilegală a frontierei. Migranţii din Belarus au mai încercat anul acesta să intre şi în Letonia şi Lituania.
Ministerul de externe de la Minsk a respins ca „absurde” acuzaţiile că Belarusul a organizat criza migraţiei, informează agenţia de presă rusă RIA, preluată de Reuters. Conform agenţiei de presă de stat belaruse Belta, Lukaşenko a declarat că ţara sa încearcă să convingă migranţii să se repatrieze.
UE a intensificat de câteva luni sancţiunile împotriva Belarusului. Printre măsurile deja în vigoare se numără includerea preşedintelui Lukaşenko, a fiului acestuia şi a altor 165 de oficiali belaruşi pe o listă neagră, precum şi restricţii asupra exporturilor de carbonat de potasiu, importante pentru Belarus.
sursa foto: Pexels
Cu sanctiunile voastre tot omul sarac sufera.
Din cauza sanctiunilor USA romanii au suferit 20 de ani pe vremea lui Ceausescu.
Aurescule din cauza voastră nu-mi merge netul! Cand va cărati odata de la summit? De cate ori aveti voi summituri pica internetul la Bruxelles.