G4Media.ro

Ministerul Sănătății, după controlul la spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat…

Spitalul Sfântul Pantelimon Sector 2 / Foto: G4Media.ro

Ministerul Sănătății, după controlul la spitalul Pantelimon, unde un asistent a reclamat că 20 de pacienți ar fi murit la ATI din cauza administrării greșite a unui medicament: Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă / RAPORT: Ghidurile de tratament au fost respectate

Update: Comisia care a făcut controlul la Spitalul „Pantelimon” a constatat că „nu au fost constatate abateri de la protocoalele si procedurile terapeutice care să ridice suspiciunea unei presupuse culpe medicale”, potrivit raportului consultat de G4Media.

Comisia a constat că ghidurile de tratament au fost respectate.

„Nu au fost identificate situații de reducere a dozei cu manifestări clinice specifice. La unele dintre cazuri, doza de noradrenalină (substanța care ar fi fost redusă potrivit acuzațiilor asistenului respectiv, n.red) a fost crescută concordant cu parametrii biologici”, se arată în raport.

În intervalul 04.04.2024 – 07.04.2024 s-a înregistrat un număr de 17 decese. În fapt intervalul analizat este intervalul cuprins între 03.04.2024 ora 14 la preluarea gărzii si se încheie în data 08.04.2024 ora 08.00 la predarea gărzii din 07.04.2024. Deci discutăm de un interval de 4 zile si 18 de ore.

Pentru data de:
– 04.04.2024 se inregistreaza un numar de 7 decese
– 05.04.2024 se inregistreaza un numar de 5 decese
– 06.04.2024 se inregistreaza un numar de 4 decese
– 07.04.2024 se inregistreaza un numar de 1 deces

Concluziile din raport:

1. Comisia nu a constatat nicio abatere profesionala respectandu-se toate protocoalele si procedurile terapeutice existente.

2. Ramane in discutie presupusa fapta a depasirii grave a competentei profesionale a unei asistentei medicale care ar fi afirmat ca a modificat din proprie initiativa doza de noradrenalina, dar nu exista nicio dovada ca acest lucru s-ar fi petrecut in realitate.

3. Se constata situatii de supraaglomerare a Sectiei ATI si chiar depasirea capacitatii pentru asigurarea unor conditii medicale de foarte buna calitate. Solutia folosirii paturilor din UPU ca zona tampon pentru sectia ATI nu poate fi decat o solutie de moment si de foarte scurta durata, iar conducerea spitalului trebuie sa identifice de urgenta solutii pentru extinderea spatiului Sectiei ATI.

4. Se impune luarea de masuri de urgenta pentru ridicarea nivelului profesional al personalului aflat in Sectia ATI, in mod deosebit a personalului mediu si auxiliar, atat in ceea ce priveste cunostintele medicale cat si modalitatea de comunicare si nivelul de empatie cu pacientii si rudele acestora.

5. Se impune luarea de urgenta de masuri de control privind respectarea riguroasa a Regulamentului Intern.

6. Se considera ca sesizarea depusa si datele aparute in presa sunt generate de o stare conflictuala permanenta atat la nivelul conducerii spitalului, cat si a Sectiei ATI.

Constatarea pe baza careia comisia a tras aceasta concluzie este aceea ca pana in octombrie 2023, in ultimii 3 ani fluctuatia de cadre medicale – medici, asistente, ingrijitoare, infirmiere a fost foarte mare – 66 cadre medicale, toate motivandu-si decizia de existenta unei atmosfere tensionate, ce perturba grav activitatea profesionala. Ca o consecinta a acestei situatii au ramas in Sectia ATI doar un numar de 3 – 4 medici care sa desfasoare o activitate deosebit de complexa.

Dupa luna noiembrie 2023, odata cu schimbarea conducerii sectiei, atmosfera s-a ameliorat rapid iar numarul de medici a crescut la 13, majoritatea medici tineri si bine pregatiti profesional. Acestora li s-au adaugat un numar de medici tineri din alte spitale care efectueaza garzi in unitate.

Conducerea spitalului trebuie sa depuna de urgenta toate eforturile legale pentru a controla acest gen de situatie, situatie ce este atat in detrimentul bolnavilor cat si a imaginii spitalului.

Trebuie reanalizate codurile de conduita profesionala pentru toate categoriile de personal, modul de aplicare a acestora, stabilirea unui plan concret de indreptare a situatiei.

Știrea inițială: Ministerul Sănătății anunță, într-un comunicat, conluziile raportului de control la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon din București, după ce în urmă cu o săptămână presa a scris că o asistentă medicală a reclamat faptul că 20 de pacienți ar fi murit în patru zile la secția ATI după administrarea incorectă a unui medicament. ”Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății. Instituția precizează că verificările efectuate de către Corpul de Control al Ministrului, precum și cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unității de Parchet competente.

Redăm mai jos integral comunicatul Ministerului:

”Urmare a dispoziției ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în perioada 12-16 aprilie 2024, o echipă de control a Ministerului Sănătății a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

În urma verificărilor, echipa de control a constatat următoarele:

1. Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI.

2. La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări din punct de vedere administrativ în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum și a informațiilor apărute în mass-media. În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conține concluzii și recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

3. În legătură cu informația apărută în mass-media privitor la aparatul RMN din secția de radiologie, verificările efectuate au stabilit că în luna decembrie 2021 a fost instalat un aparat IRM Philips în laboratorul de radiologie al spitalului. În vederea verificării antenelor IRM și pentru stabilirea protocoalelor de examinare, în luna martie 2022, medicul șef al laboratorului de radiologie a informat în scris conducerea spitalului și a depus la secretariatul unității un protocol intitulat “Protocol voluntariat pentru testarea antenelor tip IRM și stabilirea protocoalelor de examinare”. Începerea ativității de testare a fost afișată la avizierul spitalului. Așa cum rezultă din conținutul protocolului mai sus menționat, voluntarii nu au fost plătiți și nici nu au plătit pentru examinare.

Cu acordul scris al voluntarilor, au fost folosiți un număr de 96 de voluntari, nefiind eliberate în scris rezultate oficiale.

Precizăm că în incinta Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București există și un IRM privat, unde pot fi efectuate examinări de specialitate.

Totodată, menționăm că de la demararea testelor și până în prezent, la nivelul spitalului nu a fost depusă nicio plângere de la vreunul dintre voluntarii care au participat la teste.

Verificările efectuate de către Corpul de Control al Ministrului, precum și cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unității de Parchet competente. Atât Ministerul Sănătății, cât și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au pus la dispoziția unității de Parchet toate datele și documentele solicitate de către aceasta.”

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...