Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schimb al levei faţă de euro, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Bulgaria se va alătura monedei unice la începutul anului viitor, la un curs de un euro pentru 1,95583 leva. Acum Bulgaria are la dispoziţie mai puţin de şase luni pentru a pregăti tranziţia tehnică.
Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au anunţat, luna trecută, sprijinul oficial pentru aderarea Bulgariei la euro, după evaluările anterioare pozitive privind pregătirea ţării de la BCE şi CE. De asemenea, aderarea a fost susţinută de liderii UE la summitul de la Bruxelles din 26 iunie.
Bulgaria s-a străduit să menţină leva legată de euro de când a aderat la UE, în 2007, dar după o aşteptare atât de îndelungată, mulţi bulgari şi-au pierdut entuziasmul iniţial, iar 50% sunt acum sceptici în privinţa euro, conform unui sondaj Eurobarometru din luna mai. Unii bulgari se tem că trecerea la euro va duce la majorarea preţurilor.
Adoptarea euro de către Bulgaria vine la trei ani după ultima extindere din 2023, când Croaţia a devenit al 20-lea stat membru al zonei euro.
Articolul continuă mai jos
În urma aderării Bulgariei, doar şase ţări membre UE rămân în afara zonei monedei unice: Suedia, Polonia, Cehia, Ungaria, România şi Danemarca. Niciuna din ele nu are planuri imediate de adoptare a euro, fie din motive politice, fie pentru că nu îndeplinesc criteriile economice cerute.
Abia aștept să pot folosi euro in Bulgaria. Probabil că ce costa acum 1 leva , va costa 0,5 euro deci ceva se va scumpi
Pai in momentul asta, ce costa un leva, costa 0.49 euro, leva si eur sunt legate de mult timp una de alta 🙂
Asa ca n-ar trebui sa se sara prea tare calul, mai ales ca se vor afisa preturile in paralel.
Leva era legata deja de Marca Germana inainte sa se introduca EUR
România când adoptă euro?
La anul. Si la multi ani!
La anul. Si la multi ani!
Ai cam mari pretentii de la cartea junglei pe care o formeaza parlamentul. Bulgaria e mult peste noi la capitolul economic, noi suntem doar pe hartie peste ungaria si bulgaria, in rest suntem codasii europei.