Home » Articole » Ministerul Justiţiei demarează procedura de selecţie pentru ocuparea unor funcţii de conducere din cadrul parchetelor

Ministerul Justiţiei demarează procedura de selecţie pentru ocuparea unor funcţii de conducere din cadrul parchetelor

Ministerul Justiţiei demarează procedura de selecţie pentru ocuparea unor funcţii de conducere din cadrul parchetelor
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Ascultă articolul

Ministerul Justiţiei a anunţat, luni, că a demarat procedura de selecţie a procurorilor pentru ocuparea unor funcţii de conducere vacante din cadrul parchetelor.

„Luni, Ministerul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie pentru ocuparea unor posturi de conducere vacante din cadrul parchetelor. Este vorba despre patru funcţii de procuror-şef de secţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trei funcţii de procuror-şef de secţie în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi o funcţie de procuror-şef adjunct direcţie şi 3 funcţii de procuror-şef de secţie în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, se precizează în anunţul MJ transmis, luni, Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Procedura de numire pe funcţiile menţionate este prevăzută de art. 144 alin. (1) din Legea nr. 303/2022: „Sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcţia de procuror sau judecător, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în acelaşi mod”, menţionează Ministerul.

Procurorii pot depune cererile de înscriere până pe data de 17 octombrie, ora 12,00, iar, în perioada 6 – 17 noiembrie, procurorii participanţi la selecţie vor susţine interviul în faţa ministrului Justiţiei şi a comisiei de interviu.

Rezultatele selecţiei vor fi anunţate pe 24 noiembrie.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole