Home » Articole » Milioane de flori sunt distruse zilnic în Olanda din cauza pandemiei de coronavirus

Milioane de flori sunt distruse zilnic în Olanda din cauza pandemiei de coronavirus

Milioane de flori sunt distruse zilnic în Olanda din cauza pandemiei de coronavirus
Sursa foto: Pixabay.com
Ascultă articolul

În plin sezon al lalelelor, horticultorii olandezi sunt obligaţi să distrugă milioane de flori în fiecare zi, o situaţie inedită provocată de pandemia de coronavirus care a dus la prăbuşirea cererii, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Grămezi întregi de lalele, trandafiri, crizanteme şi alte flori se acumulează de aproximativ o săptămână pe cea mai mare piaţă de flori din lume, care se vede forţată să se debaraseze de o mare parte din producţia sa din cauza muntelui de flori nevândute.

- articolul continuă mai jos -

„Singura soluţie este să le distrugem”, regretă Michel van Schie, purtător de cuvânt la gigantul olandez din domeniul horticulturii Royal FloraHolland. „Piaţa de flori din Olanda există de peste 100 de ani şi este pentru prima dată când ne confruntăm cu o astfel de criză”, adăugă Michel van Schie.

Cooperativa Royal FloraHolland estimează că între 70% şi 80% din producţia totală de flori a Olandei este pe cale să fie distrusă, în condiţiile în care producătorii olandezi recurg la această soluţie în propriile lor pepiniere.

Închiderea pieţelor şi magazinelor şi izolarea la domiciliu introdusă în mai multe ţări din Europa au declanşat consecinţe dramatice pentru sectorul horticol olandez, apreciază Prisca Kleijn, directorul Asociaţiei regale a producătorilor de bulbi de flori (KAVB).

„Avem Sărbătoarea Mamelor care se apropie şi producătorii de lalele încep recoltatul în ianuarie şi până în lunile aprilie-mai. Deci suntem în plin sezon, când ar trebui să îşi câştige banii”, a explicat Prisca Kleijn. Potrivit acesteia, criza sanitară a picat în cel mai prost moment al anului pentru producătorii de lalele din Olanda.

KAVB încearcă însă prin toate mijloacele să îi ajute pe horticultori să îşi vândă la maxim producţia, în special prin încurajarea consumatorilor să cumpere flori şi nu hârtie igienică.

Sursa foto: Pixabay.com

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole