Migrația netă în Marea Britanie a atins nivelul record de 906.000 de persoane în 2023
Migraţia netă (diferenţa între numărul imigranţilor şi cel al emigranţilor) în Marea Britanie a înregistrat o nouă cifră record de peste 900.000 de persoane în 2023, mult peste estimările iniţiale, chiar dacă reguli mai stricte de acordare a vizelor au început să reducă numărul sosirilor în Regatul Unit, arată datele publicate joi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), transmite Agerpres.
Imigraţia constituie o temă politică majoră în Marea Britanie, unde alegătorii sunt îngrijoraţi că serviciile publice, deja suprasolicitate, nu pot face faţă unui număr atât de mare de nou-sosiţi, dar sectoare precum sistemul de sănătate spun că nu pot funcţiona fără lucrători străini.
Datele oficiale publicate joi de ONS arată o migraţie netă de 906.000 de persoane în intervalul iulie 2022-iunie 2023, revizuită de la estimarea anterioară de 740.000.
Tot potrivit ONS, cifra a scăzut cu 20% până la 728.000 pentru anul încheiat în iunie 2024, scădere datorată numărului mai mic de membri de familie sosiţi împreună cu cei cu vize de studii, după modificarea regulilor.
Creşterea până la nivelul record din 2023 s-a produs sub fostul guvern conservator, care promisese să reducă imigraţia şi a introdus măsuri pentru a limita sosirile de membri de familie ai studenţilor şi îngrijitorilor străini.
Guvernul laburist actual, la putere din iulie, a declarat de asemenea că vrea să reducă imigraţia prin formarea de lucrători care să umple deficitele de forţă de muncă calificată.
Saltul important în datele pentru 2023 a fost atribuit de ONS volumului mai mare de date disponibile, informaţiilor mai numeroase despre vizele pentru ucraineni şi îmbunătăţirilor în ce priveşte estimarea migraţiei.
Nivelul ridicat al imigraţiei legale în 2016 a fost una din motivaţiile principale ale votului britanicilor pentru ieşirea din Uniunea Europeană.
Dacă modificările post-Brexit în materie de vize au redus drastic numărul imigranţilor din UE în Marea Britanie, noile reguli privind vizele de muncă au condus la o creştere a imigraţiei din India, Nigeria şi Pakistan, adesea pentru a umple deficitul de forţă de muncă din sănătate şi asistenţă socială.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank