„Micul prinţ”, un spectacol reuşit pe care l-a stricat finalul. Ghid despre cum să nu îţi jigneşti publicul

Opinie

Am fost aseară la un spectacol frumos. O trupă mică de teatru independent, Red Nose Society, a pus în scenă, la Dalles, „Micul Prinţ”.

Trei voci calde, o chitară şi nişte clape au reuşit cu succes să ne ducă în atmosfera aia în care, probabil, şi-ar fi dorit şi Exupéry să intrăm atunci când îi citim cartea. Oamenii de pe scenă ne-au spus povestea aşa de natural şi de ingenuu, încât, de câteva ori, am închis ochii ca să pot doar asculta, să îmi imaginez şi să decriptez în minte toate metaforele, toată candoarea cu care autorul s-a jucat atunci când a scris. Secvenţele muzicale au fost şi ele alese cu grijă şi potrivite. Aşa că în final, noi, toţi cei peste 300 de spectatori, ne-am ridicat în picioare şi am aplaudat minute în şir, iar bravo-urile au curs.

Doar că, după lungul şir ovaţional, când ne pregăteam să ieşim, unul dintre actori ne-a invitat să ne aşezăm şi să mai rămânem câteva minute, pentru că vrea să ne mai spună ceva. Am crezut că o să ne vorbească despre trupă, despre proiecte viitoare, să îşi promoveze oamenii activitatea. Dar n-a fost nicidecum asta. Ci s-a pus omul pe un discurs critico-motivaţional, ca să fie sigur că am înţeles, noi publicul şcolar, ce a vrut să spună autorul. S-a dezbrăcat artistul de toată aura aia frumoasă pe care reuşise să o construiască în timpul spectacolului şi a început să ne explice, vreo 10 minute, cum că “Micul Prinţ” este, de fapt, o carte mai mult pentru adulţi, că, da, e şi pentru copii, dar pentru copilul pierdut din noi, că în vremurile astea tulburi e bine să mai citim câte o carte etc. Nu are rost să mai înşir toate platitudinile care curgeau fără oprire, iar mie nu îmi venea să cred că cineva reuşeşte să strice, în final, tot filigranul la care a lucrat, trântindu-i în vârf o stea poleită.

Din stânga, fiică-mea de 12 ani mă trage de mânecă şi îmi şopteşte: “Mami, de ce ne explică ăsta ce am văzut? Strică tot. Hai să plecăm!”

Cum spectacolul e unul chiar reuşit, o să vă îndemn să mergeţi să-l vedeţi, că merită. Şi înţeleg că trupa are programat cu el un turneu prin ţară. Sper însă că la reprezentanţiile viitoare va renunţa la prostioara explicativă din final. Nu de alta, dar când publicul te aplaudă în picioare, înseamnă că a înţeles!