
METEO Hidrologii au emis cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru 32 de judeţe
Hidrologii anunţă cod galben şi cod portocaliu de viituri şi inundaţii, de joi până vineri la prânz, în bazine hidrografice din 32 de judeţe, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, I.N.H.G.A. a emis un Cod Portocaliu valabil începând de astăzi, 17 iulie, ora 18:00, până mâine, la ora 12:00”, anunţ, joi, hidrologii.
Codul portocaliu va afecta râuri din judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Suceava, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Constanţa şi Tulcea, unde sunt posibile depăşiri ale cotelor de apărare.
”Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Prahova, Suceava şi Botoşani”, arată INHGA.
Totodată, în perioada 17 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 24:00, este activ un Cod Galben pentru judeţele: Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Suceava, Neamţ, Bacău, Covasna, Vrancea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Constanţa şi Tulcea.
”În acest context, recomandăm populaţiei din judeţele vizate să manifeste prudenţă sporită în apropierea cursurilor de apă, să urmărească avertizările emise de autorităţi şi să coopereze cu echipele de intervenţie, daca este cazul”, au transmis specialiştii.
Meteorologii au emis, joi, mai multe avertizări cod galben şi cod portocaliu care anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până vineri după-amiază. Cantităţile de apă care pot cădea în intervale scurte de timp pot ajunge şi la 60 de litri pe metru pătrat. Averse importante cantitativ sunt aşteptate în judeţele Suceava, Botoşani şi Neamţ.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.