G4Media.ro

Medic stomatolog din Târgu-Jiu oferă consultații gratuite copiilor din familii defavorizate /…

Sursa foto: Facebook clinica Teddy Care

Medic stomatolog din Târgu-Jiu oferă consultații gratuite copiilor din familii defavorizate / Copiii sunt selectați în colaborare cu autoritățile locale

În cadrul unui proiect susținut de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, medicul stomatolog dr. Oana Iacobescu din Târgu-Jiu oferă lunar consultații gratuite unui număr select de copii proveniți din familii cu dificultăți financiare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Craiova.
Această inițiativă vine în sprijinul copiilor care, din cauza situației financiare dificile a familiilor lor, ar putea avea dificultăți în accesarea serviciilor medicale stomatologice. Dr. Oana Iacobescu consideră că este important ca fiecare copil să beneficieze de îngrijirea necesară pentru sănătatea orală, indiferent de situația economică a familiei.
Consultațiile gratuite oferite de medicul stomatolog au loc o dată pe lună și sunt deschise unui număr limitat de copii, selectați în colaborare cu autoritățile locale. „Azi, doi frați, din cei opt ai unei familii din județul Gorj, îmbrăcați frumos și extrem de emoționați, au venit la oraș, de la zeci de kilometri distanță , pentru un consult stomatologic. Acum câteva zile, discutam cu d-na dr. Iacobescu Oana, medic stomatolog din municipiul Tg-Jiu, despre copiii cu accesul ”interzis” la servicii medicale de specialitate. Așa s-a născut ideea de a sprijini, pro bono, lunar, câțiva prichindei din județul Gorj. Mulțumesc d-na dr. Iacobescu Oana pentru disponibilitatea dvs. și promit că o să avem de lucru”, a transmis Sorin Torop, liderul Sindicatului Funcţionarilor Publici din cadrul DGAPSC Gorj.

Pentru mai multe informații și pentru a beneficia de aceste consultații gratuite, familiile interesate sunt îndrumate să se adreseze Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj pentru a afla detalii despre înscriere și programare

.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Consultațiile la copii sunt gratuite prin CNAS la orice cabinet aflat sub contract….