Home » Articole » Mbappe va pleca la Real Madrid la finalul sezonului – presă

Mbappe va pleca la Real Madrid la finalul sezonului – presă

Mbappe va pleca la Real Madrid la finalul sezonului - presă
Sursa Foto: Facebook/ Kylian Mbappe
Ascultă articolul

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, va merge la Real Madrid, atunci când contractul său cu Paris Saint-Germain se va încheia la sfârşitul sezonului, au anunţat, sâmbătă, Le Parisien şi ESPN, transmite News.ro.

Mbappe a declarat anul trecut că nu-şi va prelungi contractul cu formaţia din Ligue 1 atunci când acesta va expira la finalul campaniei 2023-24, ceea ce îi va permite să plece la un alt club ca jucător liber.

- articolul continuă mai jos -

Cotidianul francez Le Parisien şi ESPN susţin că atacantul în vârstă de 25 de ani va anunţa săptămâna viitoare un precontract cu echipa de 14 ori campioană a Europei.

Rapoartele de presă din septembrie anul trecut au afirmat că Mbappe a fost de acord să renunţe la bonusuri de fidelitate în valoare de până la 100 de milioane de euro (107,84 milioane de dolari) pentru a părăsi PSG ca jucător liber de contract.

Zvonuri privind plecarea lui Mbappe la Real au fost şi în 2022, dar jucătorul a anunţat o prelungire a contractului cu PSG cu doar câteva săptămâni înainte de deschiderea perioadei de transfer.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole