
Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Austriei, a cincea sa victorie consecutivă în Campionatul Mondial de Formula 1
Pilotul olandez Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Austriei, desfăşurat duminică pe circuitul de la Spielberg, obţinând astfel a cincea sa victorie consecutivă în Campionatul Mondial de Formula 1, relatează Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Plecat din pole position, Verstappen l-a devansat cu 5,155 secunde pe monegascul Charles Leclerc, care adus al 800-lea podium din istorie pentru echipa Ferrari. Pe poziţia a treia s-a clasat mexicanul Sergio Perez (Red Bull), la 17,188 secunde.
Câştigător al titlului mondial în ultimele două sezoane, Max Verstappen şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului general al piloţilor în urma acestui nou succes, al şaptelea de la debutul sezonului şi al 42-lea de la începutul carierei sale în Marele Circ. Pilotul batav are acum un avans de 81 de puncte faţă de coechipierul său Sergio Perez.
Următoarea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, Grand Prix-ul Marii Britanii, se va desfăşura duminica viitoare, pe circuitul de la Silverstone.
Clasamentul Marelui Premiu al Austriei (71 de tururi de circuit):
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1 h 25:33.607
2. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) +5.155
3. Sergio Perez (Mexic/Red Bull) +17.188
4. Carlos Saint Jr (Spania/Ferrari) + 21.377
5. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren) +26.327
6. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin) +30.317
7. Lewis Hamilton (Marea Britnaie/Mercedes) +39.196
8. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) +48.403
9. Pierre Gasly (Franţa/Alpine) +57.667
10. Lance Stroll (Canada/Aston Martin) +59.043
….
Clasamentul piloţilor:
1. Max Verstappen 229 puncte
2. Sergio Perez 148
3. Fernando Alonso 129
4. Lewis Hamilton 108
5. Carlos Sainz Jr 86
….
Clasamentul constructorilor:
1. Red Bull 377 puncte
2. Mercedes 178
3. Aston Martin 172
4. Ferrari 158
5. Alpine 48
….
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank