G4Media.ro

Măsurile luate de Italia pentru combaterea coronavirusului: Zboruri blocate, închiderea unor localități…

Sursa Foto: Facebook/ Roberto Speranza

Măsurile luate de Italia pentru combaterea coronavirusului: Zboruri blocate, închiderea unor localități întregi și interdicții de circulație, carantină. Greșelile făcute și lucruri de evitat

Începând cu data de 30 ianuarie, Italia a luat măsuri de precauție pentru a limita traficul de pasageri și pentru a opri răspândirea Covid-19. Numai că aceste măsuri nu au fost suficiente. Igienistul: „Oricum, s-a întârziat apariţia infecției”. Epidemiologul: „Eficacitatea măsurilor nu a fost dovedită întotdeauna”.

(analiză preluată din Il Corriere della Sera, via Rador)

Blocarea zborurilor directe dinspre China: aceasta a fost prima măsură luată de guvernul italian pentru a combate epidemia cu noul virus Covid-19. Însă nu a fost suficient. Și acum ne întrebăm dacă multe dintre măsurile luate treptat au fost cu adevărat utile.

Tampoanele faringiene

Sunt un instrument care permite controlarea contactelor persoanelor diagnosticate cu Covid-19. Tampoanele au fost utilizate în regiunea Veneto pentru a depista şi persoanele de contact care la momentul colectării nu prezentau simptome. Un screening extins, care e posibil să fi provocat o creștere a numărului de cazuri detectate, spre deosebire de alte țări, cum ar fi Franța, unde numai cazurile simptomatice sunt verificate cu tamponul faringian.

”Problema este că unele teste pot fi negative dacă sunt efectuate într-un stadiu mult prea timpuriu al infecției. Așa că ar trebui repetate mai târziu”, explică Pier Luigi Lo Palco, profesor de igienă la Universitatea din Pisa.

Tampoanele sunt un instrument indispensabil pentru detectarea precoce a infecției. Numai că o astfel de organizare este greu de susținut: „Laboratoarele se umplu până la refuz, există riscul de a întârzia timpii de răspuns la analizele de diferite tipuri, evident, la fel de urgente. Nu cred că serviciile noastre regionale de sănătate pot susţine o astfel de situaţie”.

Închiderea școlilor și birourilor

Închiderea școlilor, piețelor, birourilor, sălilor de cinema, locurilor de agrement. Este o metodă eficientă pentru reducerea transmiterii bolilor respiratorii virale?

Potrivit epidemiologului Institutului Internațional de Cercetare în domeniul Prevenției din Lyon, fost șef al departamentului de prevenție al Ministerului Sănătății, răspunsul este incert deoarece nu există studii de evaluare a acestor măsuri profilactice „non-medicale, sociale”.

„Rezultatele nu sunt concludente, dimpotrivă: există dovezi științifice privind eficacitatea protecției individuale, cum ar fi izolarea la domiciliu și spălatul mâinilor”.

Controlarea temperaturii în aeroport

Acest sistem a fost introdus în Italia concomitent cu închiderea zborurilor directe din China și s-a extins apoi la toți pasagerii, începând cu cei care tranzitează în marile aeroporturi, cum ar fi Fiumicino și Malpensa.

Pentru a rezolva urgența implementării unui număr suficient de detectori, au fost mobilizaţi şi medicii generalişti care nu şi-au terminat încă rezidenţiatul. Sistemul se bazează pe posibilitatea identificării persoanelor cu febră.

Problema este că febra e un simptom legat de mulți germeni, nu numai de coronavirus, în timp ce posibile infecții cu Covid-19 în fază de incubaţie, bolnavii cu febră mică sau cei asimptomatici, nu sunt identificaţi. Potrivit lui Donato Greco: „Sensibilitatea și specificitatea acestor controale” sunt foarte scăzute.

Închiderea unor localităţi întregi și interdicţiile de circulaţie

Începând de sâmbătă, 22 februarie, după descoperirea unor focare epidemice, s-a interzis progresiv circulaţia vehiculelor și a persoanelor în 10 municipalități din zona Lodi, în Lombardia și într-o comună din regiunea Veneto. Inițiative care au o probabilitate ridicată de reducere a riscului de transmitere a virsului de la persoane infectate la persoane sănătoase, protejând, de asemenea, persoane aflate în faza de incubație sau persoane infectate, dar fără simptome.

Măsuri eficiente, în opinia lui Greco, „dar cu un cost social și economic ridicat, care ar trebui comparat cu eficacitatea efectivă în reducerea riscului. Deși nu există anumite dovezi, acestea rămân singura alternativă posibilă de a limita infecția”.

Nu este deloc o coincidență faptul că orașe întregi din China au fost închise timp de mai multe zile și că la o lună și jumătate după primele restricții, se are în vedere redeschiderea unor activități de producție.

Blocarea curselor aeriene

Italia a fost prima țară din lume care a închis, nu fără a stârni controverse, aeroporturile italiene zborurilor directe dinspre China. Acum se pune întrebarea dacă interdicţia impusă călătorilor chinezi din zonele infectate a fost inutilă, fără a-i verifica simultan şi pe pasagerii care sosesc de pe aeroporturi intermediare.

Apoi, au început discuțiile privind revocarea Tratatului Schengen, acordul pentru libera circulație a vehiculelor și a persoanelor din UE. Potrivit lui Pier Luigi Lo Palco, profesor de igienă la Universitatea din Pisa: „Orice inițiativă ulterioară de blocare a curselor aeriene ar fi fost inutilă deoarece foarte probabil, la sfârșitul lunii ianuarie, coronavirusul era deja în Italia. Astăzi avem aproape 300 de cazuri și este nevoie de săptămâni pentru a ajunge la aceste cifre, dacă luăm în considerare că pentru a-l depista este nevoie de 7 zile”.

Cu toate acestea, Lo Palco clarifică faptul că oprirea zborurilor poate ajuta la întârzierea răspândirii epidemiei: „Dacă am fi lăsat virusul liber să circule, am fi riscat efectul Wuhan”, orașul în care s-a dezvoltat primul focar. Pentru virusologul Giorgio Palù ”timp de aproximativ 20-30 de zile, Italia a lăsat garda jos. Veneția și Milano sunt al doilea și respectiv al treilea aeroport italian, ca importanţă. În nordul Italiei sunt concentrate activitățile industriale și târgurile comerciale, schimburile sunt intense. Acest coronavirus are o rată a mortalității semnificativ mai mică decât Ebola și SARS și s-a adaptat mai bine la structura umană”.

Walter Ricciardi, acum consilier al guvernului italian pentru relațiile cu Organizația Mondială a Sănătății, vorbeşte în calitate de om de ştiinţă: ”Așa cum a subliniat în mod repetat OMS, este o decizie care nu are la bază dovezi științifice şi care poate fi chiar contraproductivă, deoarece acum pot intra oricum prin alte aeroporturi persoane cărora li se pierde urma”.

Carantina este cea mai veche măsură de prevenţie din lume, pusă pentru prima dată în aplicare în perioada ciumei de pe navele care soseau la Veneția. Este considerată astăzi cel mai eficient sistem de limitare al epidemiilor. Potrivit lui Giovanni Rezza, șeful departamentului de boli infecțioase al Institutului Superior de Sănătate: „poate reduce semnificativ cazurile de infecție”.

Un alt instrument valid este cel de a evita prezenţa pacienților infectaţi la camerele de urgență sau în cabinetele medicilor de familie, circumstanță care s-a verificat în schimb la spitalul Codogno, unde pare că s-ar fi dezvoltat focarul italian de coronavirus. Screeningul pacienților se realizează printr-un „triaj” telefonic, adică o evaluare de la distanță, efectuată printr-o serie de întrebări.

Articol de di Margherita De Bac / Traducerea: Cătălina Păunel

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...