Home » Articole » Masca devine obligatorie în tot judeţul Timiş, în toate spaţiile deschise

Masca devine obligatorie în tot judeţul Timiş, în toate spaţiile deschise

Masca devine obligatorie în tot judeţul Timiş, în toate spaţiile deschise
sursa foto: Pexels/ Gustavo Fring
Ascultă articolul

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş a decis, într-o şedinţă care a avut loc marţI, că masca de protecţie devine obligatorie pe întreg teritoriul judeţului Timiş, în toate spaţiile deschise. De asemenea, au fost schimbate scenariile de funcţionare a unor şcoli.

CJSU Timiş a decis, în şedinţa de marţi, după ce judeţul Timiş a depăşit rata de infectare cu COVID-19 de trei la o mie de locuitori, că începând cu data de 29 octombrie, ora 00.00, pe perioada stării de alertă, pe întreg teritoriul judeţului este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit 5 ani, în toate spaţiile deschise.

- articolul continuă mai jos -

Sunt prevăzute şi unele excepţii. Astfel, este permisă înlăturarea măştii, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane.

Totodată, a fost modificat scenariul de desfăşurare a cursurilor la mai multe şcoli din judeţ. 13 şcoli schimbă scenariul verde cu cel galben, iar alte 10 schimbă scenariul galben cu cel roşu.

Localităţile din Timiş cu rata de infectare peste 3/1000 locuitori sunt:
Timişoara – 4,15; Buziaş – 3,50; Sânnicolau Mare -4,11; Beba Veche – 3,23; Becicherecu Mic -3,26; Bethausen – 3,13; Biled – 4,10; Dudeştii Noi- 6,36; Dumbrăviţa – 5,56; Fibiş – 4,60; Foeni – 4,57; Găvojdia -3,41; Ghiroda – 6,92; Giroc – 5,44; Giulvăz – 3,08; Jebel-4,49; Moşniţa Nouă-3,51; Orţişoara – 3,58; Pesac – 8,14; Săcălaz – 4,89; Sânandrei – 4,79; Şandra – 3,19; Sânmihaiu Român – 3,47; Saravale – 3,29.

Localităţile din Timiş cu rata de infectare peste 1,5 la mia de locuitori sunt:
Ciacova – 2,63; Deta 1,83; Gătaia -1,50; Recaş 2,33; Balint 1,94; Banloc-2,56; Boldur -1,60; Bucovăţ – 1,75; Cenad – 1,66; Curtea 1,55; Dudeştii Vechi – 2,73; Giarmata – 2,03; Lenauheim – 1,56; Margina -1,76; Niţchidorf -1,83; Otelec – 1,63; Peciu Nou – 2,63; Pişchia – 2,69; Remetea Mare – 2,42; Sacoşu Turcesc-2,52; Sânpetru Mare – 1,68; Satchinez – 1,96; Topolovăţu Mare- 1,51;Uivar – 1,61; Variaş 2,09.

sursa: News.ro, sursa foto: Pexels/ Gustavo Fring 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole