Home » Articole » Maru, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, autorul tragediei rutiere de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv/ Decizia este definitivă

Maru, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, autorul tragediei rutiere de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv/ Decizia este definitivă

Maru, presupusul dealer de droguri al lui Vlad Pascu, autorul tragediei rutiere de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv/ Decizia este definitivă
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
Ascultă articolul

Tudor Duma, zis Maru, tânărul din anturajul lui Vlad Pascu, cel care, drogat fiind, a ucis doi tineri într-un accident la 2 Mai, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, transmite News.ro.

”(…) respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de contestatorul inculpat Duma Tudor împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală în data de 08.01.2024 în dosarul nr. 36501/3/2023/a1”, este decizia pronunţată, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti.

- articolul continuă mai jos -

Decizia magistraţilor este definitivă.

În 8 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a ”constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul DUMA TUDOR zis MARU” şi a menţinut măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.

Aceeaşi decizie a magistraţilor, prevedea înlocuirea arestului la domiciliu pentru fraţii Constantin.

”(…) înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă prin Încheierea nr. 684/CP pronunţată la data de 15.12.2023 pronunţată de completul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală faţă de inculpaţii CONSTANTIN COSTIN-ANTON, CONSTANTIN ŞTEFAN-CIPRIAN, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpaţilor CONSTANTIN COSTIN-ANTON şi CONSTANTIN ŞTEFAN-CIPRIAN de sub puterea măsurii arestului la domiciliu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi în altă cauză”, se arăta în decizia Tribunalului Bucureşti.

Cei trei au fost trimişi în judecată, în decembrie 2023, pentru trafic de droguri. Tudor Duma – zis Maru – are legătură cu Vlad Pascu, cel care drogat fiind a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.

Maru s-a filmat în timp ce a pătruns în incinta Spitalului Floreasca pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole