Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele interimar al PSD Braşov, Marius Dunca, a declarat miercuri pentru AGERPRES că ”România şi românii nu mai au nevoie de lupte pentru putere acum. Au nevoie de oameni serioşi şi responsabili care nu se grăbesc să dea vina pe alţii când planurile eşuează. Avem alte priorităţi decât să ne mazilim între noi”.
Dunca a mai spus că principiile enunţate în scrisoarea prin care se cere demisia lui Liviu Dragnea sunt „normale, democratice”, însă în document se aduc „o serie de acuze bazate pe presupuneri, continuând cu potenţiale soluţii care sunt în planul de guvernare al PSD”.
”Am citit scrisoarea colegilor. Principiile enunţate sunt normale, democratice, însă se aduc o serie de acuze bazate în mare parte pe presupuneri, continuând cu potenţiale soluţii care sunt în planul de guvernare. Ei acuză în scrisoare şi faptul că PSD a scăzut în sondaje. Eu spun că, la Braşov, PSD a ajuns la 35% faţă de 25% în urmă cu doi ani. Le propun tuturor colegilor să ne concentrăm şi să tratăm cu maximă seriozitate guvernarea şi situaţia politică internă, să ne preocupăm de consolidarea internă a partidului, fără a mai alimenta conflicte care urmăresc doar acapararea puterii de către un grup restrâns”.
Liderul interimar al PSD Brașov le propune tuturor colegilor „o discuţie argumentată în structurile interne” şi „să respecte opinia majoritară fără a mai apela la maziliri mediatice”.
Cât de mult ne poate duce in eroare figura unui om. Ai fi zis de asta că nu e gangster ..
de acord, de gangster nu prea are fata, dar de dancila, hmmm… parca aduce putin (are vasilika frati, surori??…)!!!
Cat de cretini pot fi unii tineri pesedisti, ca la ai batrani n-ai de ce sa te miri!
O fi ajuns la 35%… de la 25 de persoane care sustin PSD au ajuns la 35 de persoane in jud. Brasov… toti inchisi in penitenciarul din Brasov.
” Eu spun că, la Braşov, PSD a ajuns la 35% faţă de 25% în urmă cu doi ani. ” Si asta datorita numai si numai activitatii asidue a liderului interimar Dunca (dupa propria declaratie!)
Rușine pentru pesediștii din Ardeal să-l sprijine pe Dragnea, după ce acesta a umplut Bucureștiul cu oameni numai din Teleorman. Când o să vă treziți la realitate ardeleni din psd ?
chiar crezi ca laba trista asta vrea o functie importanta ? nu vezi ce fata de sinecurist are ?
Primul brasovean onorabil. Felicitari!
da, si in acelasi timp si ultimul sustinator al flausatului de telorman!
E „interimar” deci nu se pune.
In cateva zile, asta o sa planga in pumni pe la usa lui Firea si o sa se jure ca nu era pe Dumnezeul lui cand a spus ca nu avem nevoie de „maziliri” !
PS. O fi miloasa madam Firea din fire ? 😉
ducerea PSD Braşov
Biroul Permanent al Organizaţiei Judeţene
1 DUNCA MARIUS preşedinte interimar
2 CHIRIAC VIOREL presedinte executiv
3 COSTE MARIUS vicepreşedinte
4 COLŢEA GABRIELA vicepreşedinte
5 BUCUR ARIANA vicepreşedinte
6 ENACHE PAUL vicepreşedinte
7 LUPU LIVIU vicepreşedinte
8 NIŢĂ EMIL vicepreşedinte
9 ORȚAN FLORIN vicepreşedinte
10 POPA RĂZVAN vicepreşedinte
11 MÎNZATU ROXANA vicepreşedinte,președinte OFSD
12 ILIESCU CRISTIAN ION vicepreşedinte
13 DRAGOMAN AURORA vicepreședinte, președinte OPSD
14 RASALIU MARIAN vicepreşedinte
15 CHIRILAŞ TIBERIU NICOLAE vicepreședinte, președinte LAL
16 POPA VIRGIL vicepreşedinte
17 IGRIŞAN ALEXANDRU, vicepreşedinte
18 BĂRDAŞ NICOLAE, vicepreşedinte
19 NEGRILĂ IOAN, vicepreşedinte
20 POPA MIHAI, secretar executiv
Biroul Permanent al Organizaţiei Municipale Braşov
1 LUPU LIVIU preşedinte
2 POPA RAZVAN presedinte executiv
3 DENITIU MARIN vicepreşedinte
4 BOGDAN MIRCEA vicepreşedinte
5 NITA EMIL vicepreşedinte
6
7 RADU SORIN vicepreşedinte
8 STROE IOAN vicepreşedinte
9
10 AXINTE IOAN secretar executiv
11 NEDELCU DUMITRU trezorier
12 ANGHEL CIPRIAN membru
13
14 CRIVINEANU ALEXANDRA membru
15 DOBRE ELENA membru
16 DRAGOS ALINA membru
17 MURARU GEORGE membru
18 PATRASCU LUCIAN membru
19 RAHOTA DRAGOS membru
20 STANCU HORIA membru
21 STINGHE MARIUS membru
22 TARABUTA DUMITRU membru
Asta ca sa stiti pe cine ati votat,sa conduca orasul si judetul.Fiecare din ei va primi la alegere un tablou din colectia lui Valcov;de asta il sustin pe Dragnea.Valcov o fi putin plecat?
Cred ca cei din lista de mai sus sunt tot psd-istii din Brasov adica impreuna formeaza 35%
Ar fi si cazul ca acest retard sa nu mai fie prezent in nici o functie din PSD. Din cauza unor astfel de oameni gen Dunca, Romania are de suferit. Aceasta zdreanta arata ca si generatia de politicieni tineri nu se deosebeste cu nimic de batranii politicieni corupti pana in maduva oaselor mai bine zis si tinerii sunt corupti pana in strafundurile ADN-ului lor.