Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Simona Halep a revenit pe terenul de tenis cu ocazia WTA Hong Kong (turneu de categorie 250), dar a părăsit întrecerea din runda inaugurală. Înfrângerea cu Yue Yuan, a șasea favorită (scor 3-6, 3-6) a fost analizată de Firicel Tomai, unul dintre primii antrenori ai fostei lidere mondiale.
„La ea se pune în continuare problema legată de fizic. Până nu își va reveni fizic… Partea bună e că a terminat meciul bine și nu a apelat la fizioterapeut. În condițiile acestea, dacă ea e sănătoasă, își poate ridica în câteva luni de zile nivelul.
Eu speram ca Simona Halep să se bazeze anul acesta, de la început, pe pregătire, iar acum, spre sfârșitul anului, să înceapă să mai câștige niște meciuri.
Din păcate, din ce am văzut, ea nu a putut să facă lucrul acesta din cauza problemelor fizice și uite că abia acum, în ultima parte a a anului, a început să joace niște turnee. Aici e problema!
Dacă ea își dorește să rămână pe poziții, dacă vrea să rămână în business, în jocul acesta, poate că din iarnă, primăvară va începe să joace turnee și să câștige puncte.
Ea jocul îl are, asta e foarte clar, tenisul nu se uită într-un an sau în doi ani! A dovedit-o și în primăvară, cu Badosa la Miami, când a fost vorba tot de partea fizică, ea fusese peste Badosa ca joc. Numai că n-a putut să țină ritmul fizic, și atunci cazi și mental.
Haideți să ne gândim și la fetele care au întrerupt (n.r. tenisul) ani în șir, care au născut sau au avut probleme, Wozniacki, Kerber, Osaka. Nu joacă la fel ca-n tinerețe, să nu aibă nicio durere, dar cu întărirea pregătirii fizice, cu răbdare și cu tact, se poate” – Firicel Tomai pentru Gsp.ro.
De știut
Step by step, we keep moving forward 🙏 pic.twitter.com/YguPXC9SFR
— Simona Halep (@Simona_Halep) October 28, 2024