Mediafax
Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți după-amiază, că va exista cu siguranță o remaniere a Guvernului, dar că vrea să vorbească mai întâi cu primul ministru.
Președintele social-democraților a evitat să spună la ce miniștri face referire când se gândește la remaniere și nu a comentat nici referitor la Virgil Popescu (PNL), nici la Vasile Dâncu (PSD), despre care s-a vorbit în spațiul public că ar urma să fie remaniați alături de Eduard Novak (UDMR).
remanierea vine ca parte a unor simpatii politice externe ce nu mai pot fi acceptate . vor fi trasi asa cum se zice „pe linie moarta ”
Eu, sunt convins că țara asta ar ”merge” mai bine fără ciolanu, fără ciucă etc
după ce vorbește cu PRIMUL ministru bâlbâit și cu 10 cuvinte în buzunar, îi recomand să vorbească cu AL DOILEA ministru, și apoi cu al treilea…etc.
N-ai cum să evoluezi ca țară atât timp cât ai o masă de oameni idioți, o minoritate intelectuală timidă să apere valorile pe care le-a cultivat prin multă muncă, și evident, o clasă politică inaptă, agramată, coruptă, lipsită de viziune sau patriostism…
chestiile de normalitate se aplica doar la PeeeeSeeeeDeeee, se pare .. la USR era unu’ de i se mai zice zombilica politic, care era ca un ciuca
ROTATIVA ROTARY .
Usor sa nu patiti ca Superman.