Home » Articole » Marcel Ciolacu şi Lucian Romaşcanu au obţinut mandate de parlamentari în judeţul Buzău

Marcel Ciolacu şi Lucian Romaşcanu au obţinut mandate de parlamentari în judeţul Buzău

Marcel Ciolacu şi Lucian Romaşcanu au obţinut mandate de parlamentari în judeţul Buzău
Sursa foto: Facebook / Marcel Ciolacu
Ascultă articolul

Biroul Electoral Judeţean Buzău a atribuit, vineri, mandatele de parlamentar care au revenit fiecărui partid după redistribuirea voturilor făcută de Biroul Electoral Central. Marcel Ciolacu a obţinut un mandat de deputat din partea PSD, în timp ce Lucian Romaşcanu a câştigat un mandat de senator, transmite News.ro.

În Buzău, mandatele pentru Camera Deputaţilor au revenit lui Marcel Ciolacu, Petre Emanoil Neagu şi Romeo Lungu de la PSD, Titu Muncaciu – AUR, Adrian Mocanu – PNL, Marius Nicolae Alexandru – USR şi Rodica Plopeanu – SOS.

- articolul continuă mai jos -

La Senat mandatele au revenit lui Lucian Romaşcanu şi Carmen Orban de la PSD şi lui Marius Valentin Roman – AUR.

Deşi preşedintele PSD Buzău, Lucian Romaşcanu, primul pe lista PSD pentru Senat, a declarat că în proporţie de 99,9% va rămâne în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe care a câştigat-o la alegerile din vară, până vineri la sediul Biroului Electoral Judeţean nu a fost formulată nicio cerere de renunţare la mandat.

Certificatele doveditoare vor fi înmânate noilor parlamentari duminică.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole