Home » Articole » Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, cere la reuniunea AGRIFISH flexibilizarea protecției ursului brun la nivelul UE: România are peste 10.000 de urși | Legea care permite extragerea a 969 de exemplare este contestată la CCR

Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, cere la reuniunea AGRIFISH flexibilizarea protecției ursului brun la nivelul UE: România are peste 10.000 de urși | Legea care permite extragerea a 969 de exemplare este contestată la CCR

Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, cere la reuniunea AGRIFISH flexibilizarea protecției ursului brun la nivelul UE: România are peste 10.000 de urși | Legea care permite extragerea a 969 de exemplare este contestată la CCR
Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Ascultă articolul

Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, a transmis, într-o postare pe Facebook, că România susține flexibilizarea măsurilor care vizează statutul de specie strict protejată al ursului brun, pentru a putea implementa măsurile de management adaptate situaţiei din România.

„România atrage atenţia Comisiei Europene să flexibilizeze măsurile care vizează statutul de specie strict protejată a ursului brun, pentru a putea implementa măsurile de management adaptate situaţiei din România”, semnalează ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, pe pagina sa de Facebook, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Acesta participă, luni şi marţi, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AGRIFISH), de la Luxemburg, după ce România şi Slovacia au transmis o poziţie comună prin care solicită Comisiei Europene iniţierea unui proces de evaluare a unei flexibilităţi sporite în regimul strict de protecţie aplicabil populaţiilor de urs brun care au atins şi menţin pe termen lung o stare favorabilă de conservare.

„Indiferent de situaţia politică din ţară, apărarea intereselor fermierilor este pe primul loc. Aici, la Luxemburg, unde avem întâlnirea miniştrilor agriculturii din Uniunea Europeană, se discută două elemente foarte importante. Un element important pentru România va fi pe ordinea de zi şi anume problemele legate de atacurile urşilor care pun în pericol nu doar agricultura, nu doar culturile, nu doar animalele ci şi viaţa oamenilor. (…) Trebuie continuate discuţiile cu comisarul pe mediu pentru a vedea care sunt soluţiile la această problemă. România cere în mod expres să flexibilizăm aceste măsuri care vizează statutul de specie strict protejate în toată Uniunea Europeană, pentru că nu sunt la fel toate ţările şi nu este aceeaşi situaţie în Italia, în Spania şi în România, unde avem peste 10.000 de urşi”, a spus Tanczos Barna.

El a adăugat că, tot în Luxemburg, se va discuta cu comisarul european pentru sănătate şi bunăstarea animalelor, Oliver Varhelyi, pentru găsirea de soluţii de ieşire din criza generată de blocarea exporturilor de ovine.

„Din cauza pestei micilor rumegătoare, exportul a fost interzis nu doar în Europa, în Uniunea Europeană, pentru România, ci şi în alte state terţe. Această interdicţie pune în pericol soarta sectorului. Azi dimineaţă, la Bruxelles, preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, s-a întâlnit cu conducerea Direcţiei de specialitate de la Comisia Europeană pentru a analiza situaţia creată. A prezentat alternativele pentru a ieşi din această criză, situaţie datorată pe de o parte autorităţilor, pe de altă parte, creată în urma mişcărilor de animale necontrolate din ţară”, a arătat ministrul.

El susţine că, începând din această săptămână, vor putea avea loc întâlniri la nivelul experţilor comisiei la care să participe şi România.

„Indiferent de ce se întâmplă la nivelul Guvernului, indiferent ce se întâmplă în Parlament, noi trebuie să căutăm şi să găsim soluţii pentru fermieri, indiferent de criza politică care, din păcate, persistă în România”, a mai afirmat Tanczos Barna.

Context

Managementul populației de urs brun și aplicarea măsurilor de conservare reprezintă atribuții ale Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, instituția responsabilă de politicile privind fauna sălbatică și speciile protejate.

Regimul intervențiilor asupra urșilor a fost modificat în ultimii ani prin mai multe acte normative, în contextul creșterii numărului de incidente în localități. Legislația a fost modificată pentru a facilita intervenția asupra urșilor habituați, adică a exemplarelor care și-au pierdut teama de om și intră frecvent în localități în căutare de hrană. Autoritățile locale și gestionarii fondurilor cinegetice au primit posibilitatea de a dispune mai rapid măsuri de relocare sau extragere în cazul exemplarelor considerate periculoase.

După cazul tragic al tinerei ucise de un urs pe traseul din Munții Bucegi, Parlamentul a adoptat în 2024 modificări legislative care au extins posibilitatea intervenției și au majorat semnificativ cotele de prevenție și intervenție pentru ursul brun. Aceste modificări au fost susținute de autorități ca măsuri necesare pentru reducerea conflictelor dintre oameni și urși.

În 2026, Parlamentul a aprobat extragerea a 859 de urși în cadrul cotei de prevenție și a 110 urși în cadrul cotei de intervenție, însă legea a fost contestată la Curtea Constituțională de președintele Nicușor Dan. În sesizare, șeful statului argumentează că stabilirea unor cote fixe de recoltare ar putea intra în conflict cu legislația europeană privind protecția speciilor și cu prevederile Directivei Habitate.

Disputa dintre autorități, organizațiile de mediu și reprezentanții comunităților locale s-a intensificat în ultimii ani, pe fondul creșterii numărului de urși care au intrat în localități și al controverselor privind modul de raportare a incidentelor și aplicarea măsurilor graduale de prevenție.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole