Orădenii sunt invitați să devină, pentru o oră, cercetători de biodiversitate, relatează ebihoreanul.ro. Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Consiliul Județean Bihor și Asociația Kyvos organizează, în zilele de 27 și 29 mai, proiectul eDNA BIOBLITZ, o serie de activități educaționale și practice prin care participanții vor învăța cum poate fi descoperită viața din râuri cu […]
Administraţia Parcul Natural Văcăreşti organizează duminică, între orele 8:30 – 10:30, un nou tur ghidat, transmite Agerpres. Participarea este gratuită, iar punctul de întâlnire este intrarea în parc din faţa complexului Asmita Gardens (Str. Glădiţei), informează Primăria Capitalei, vineri, pe Facebook. „Vom observa împreună păsări, insecte, plante şi alte semne ale vieţii sălbatice care alcătuiesc […]
Coevoluţia este o forţă motrice aflată în spatele dezvoltării biodiversităţii pe Terra, potrivit unui studiu australian, informează agenția Xinhua, citată de Agerpres. În acest studiu publicat vineri, cercetătorii de la Universitatea Naţională din Australia (ANU) au găsit dovezi rare de coevoluţie, analizând relaţia evolutivă dintre cuci şi păsările în cuiburile cărora cucii îşi depun ouăle. […]
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene trebuie să îşi accelereze eforturile pentru a-şi finaliza reţelele Natura 2000, în condiţiile în care biodiversitatea în UE este în continuă scădere, iar printre habitatele aflate într-o stare foarte degradată se numără pajiştile seminaturale, turbăriile şi mlaştinile, în timp ce pădurile sunt supuse unei presiuni uriaşe, transmite Agerpres. Comisia […]