Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Liderul social-democrat Marcel Ciolacu afirmă că deputatul de Argeş Cătălin Rădulescu, exclus recent din PSD, nu mai are loc în partid în acest moment.
„Fostului meu coleg îi urez sănătate, succes. Din punctul meu de vedere, vă spun foarte clar, domnul Rădulescu, în acest moment, nu are ce să mai caute în interiorul Partidului Social Democrat”, a declarat Ciolacu sâmbătă, la Piteşti, în cadrul unei conferinţe de presă.
Senatorul Roxana Paţurcă şi deputaţii Adrian Todor, Cătălin Rădulescu şi Dan Ciocan au fost excluşi din PSD, pe 1 septembrie, pentru că au lipsit de la şedinţa de plen comun a Parlamentului în care trebuia să se dezbată şi să se voteze moţiunea de cenzură.
Decizia excluderii celor patru a fost luată de Comitetul Politic Naţional al PSD.
Marcel Ciolacu efectuează, sâmbătă, o vizită în judeţul Argeş. El a asistat la prezentarea proiectelor de fluidizare a traficului în Piteşti şi de renaştere a echipei FC Argeş, urmând să participe şi la o acţiune electorală.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Din această știre reiese ce fel de partid este P$D:
1. Când a instigat la violență împotriva cetățenilor și a amenințat că își ia mitraliera și împușcă oamenii – a fost 100% OK și legal. Atunci nu trebuia exclus. Instigarea la crimă este ceva tolerabil într-un grup infracțional organizat.
2. Când n-a venit la vot și a încălcat codul hoțesc și omerta. Vai ce nemernic! Afară din partid!
shhh,
lasă-i să creadă că au făcut mult bine, românilor; că sunt cei mai buni..
nu-i deranja..
Locul acestui individ e la inchisoare, un caracter mizerabil, un tradator, uzurpator, infractor si pupator de pantofi rusesti.
Ar trebui sa i se retraga cetatenia romana si sa i se dea un picior in cur.
Acel moment ciudat cand din PSD mai pleaca din huligani in schimb PNL se murdareste iar USR e acaparat de samsari
Ciolacule ai pus-o, Radulescu lustruiste AKM-ul si are deja glont pe teava.
Desfiintarea partidului pe cale judecatoreasca e singura cale… Nu mai asteptati minuni de la un partid de tesatura infractionala.