Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Peste 93% dintre angajații Combinatului Azomureș și-au primit la finele lunii aprilie preavizele de concediere, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
La această dată, negocierile cu Romgaz pentru preluare continuă. Preluarea combinatului de o companie de stat este strict o decizie politică, precizează pentru Radio Târgu Mureș liderul Sindicatului Alternativa 2002 din cadrul Combinatului Azomureș, Emil Almășan.
„Din 921, 858 de oameni au primit preavizele din 30 aprilie până în 28 mai iar pe Platformă mai lucrează 58 de persoane de la Azomureș, plus firmele contractuale care, încet, încet, o să ajungă și ele să închidă. Momentan, negocierile continuă. Timp ar mai fi pentru o decizie politică. Până în ultima zi a preavizului se mai pot întâmpla multe”, spune Almășan.
Ultimul termen de preaviz de concediere, obținut de sindicat de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, este data de 8 iunie 2026. Amânarea cu 10 zile a deciziei finale de concediere a fost obținută în baza Codului Muncii.
Producătorul național de gaze Romgaz, controlat de statul român, a anunțat miercuri că a ajuns la un acord de principiu să preia combinatul chimic Azomureș de la grupul Ameropa.
Cele două companii nu au făcut public un preț de achiziție. Amintim că tranzacția a întârziat tocmai pentru că prețul era mărul discordiei dintre Azomureș și Romgaz. Compania de stat spunea că nu poate accepta orice preț, în timp ce proprietarii Azomureș anunțau că renunță la angajați.