Home » Articole » Mai multe sortimente de îngheţată Häagen-Dazs, retrase de producător din magazinele din România

Mai multe sortimente de îngheţată Häagen-Dazs, retrase de producător din magazinele din România

Mai multe sortimente de îngheţată Häagen-Dazs, retrase de producător din magazinele din România
Sursa foto: captura video
Ascultă articolul

Mai multe sortimente de îngheţată Häagen-Dazs comercializate în România sunt rechemate de producător după ce într-un lot au fost detectate urme de 2-Cloroetanol, din cauza unui ingredient asigurat de unul dintre furnizori, anunţă autoritarea sanitar-veterinară, relatează News.ro.

Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), General Mills, fabricantul Häagen-Dazs, a rechemat voluntar mai multe tipuri de îngheţată: Belgian Chocolate, Macadamia Nut Brittle, Cookies & Cream, Macadamia Nut Brittle, Belgian Chocolate comercializate în România.

- articolul continuă mai jos -

„Această decizie a fost luată ca urmare a detectării unor urme de 2-Cloroetanol (2CE) într-un lot specific de produse Häagen-Dazs şi este întreprinsă ca măsură de precauţie. Acţiunea are loc în urma unor investigaţii care au stabilit că sursa neconformităţii este un furnizor individual şi se limitează la anumite date limită de consum ale anumitor produse din lotul în cauză, după cum se menţionează mai jos.După ce a investigat în mod proactiv această problemă pentru a determina sursa, General Mills ia măsura de precauţie de a retrage în mod voluntar toate loturile afectate de Häagen-Dazs din toate punctele de vânzare din România. Investigaţiile amănunţite întreprinse de General Mills cu privire la cauza principală a acestei probleme de neconformitate au indicat că nivelurile de urme de 2-Cloroetanol (2CE) pot fi depistate la un ingredient asigurat de către unul dintre furnizori. Nivelurile substanţei detectate depăşesc cu puţin limitele de detecţie analitică”, arată sursa citată.

Astfel sunt rechemate sortimentele de înghetaţă Häagen-Dazs: Belgian Chocolate 8X460 ml cu TMV 30/03/2023, Macadamia Nut Brittle 8X460 ml cu TMV 04/04/2023 şi 21/04/2023, Cookies & Cream 8X460 ml cu TMV 22/04/2023, Macadamia Nut Brittle 24X95 ml cu TMV 24/04/2023, Belgian Chocolate 24X95 ml cu TMV 07/04/2023

Această rechemare voluntară se referă doar la produsele menţionate.

Producătorul Häagen-Dazs precizează că „nu foloseşte 2-Cloroetanol (2CE) în niciunul dintre produsele sale si respectă toate reglementările privind siguranţa alimentară şi standardele stricte din fiecare piaţă în care operăm, inclusiv România. Regretăm orice inconvenient cauzat din cauza acestei rechemări de pe piaţă”.

Persoane care au cumpărat aceste produse le pot returna sau chitanţa la locul de cumpărare pentru o rambursare completă.

 

Știri video

Comentarii
  • Deci trecem pe Beti, lasam fitele

  • Premierul de la Grivco

    N-am vazut niciodata un producator roman care sa retraga de la vanzare produse improprii consumului. Despre returnarea banilor, nici atat. Asta inseamna ca produsele romanesti sunt ireprosabile totdeauna. :))

    • Atentie, compusii astia cancerigeni nu sunt radioactivi. Ei actioneaza prin acumularea in organism, in timp. Daca ai cumparat o inghetata din asta si ai mancat-o, nu patesti nimic. Daca cumperi in mod regulat produse ce contin compusi cancerigeni, povestea se schimba, desigur.

      Inghetata mai degraba te omoara ca are mult colesterol.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole