Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Investigatorii de la Parchetul Naţional Financiar din Franţa (PNF) au verificat sediile Societe Generale din cartierul La Defense, Paris, şi din Luxemburg, ca parte a unei anchete privind frauda fiscală, a anunţat marţi publicaţia Le Monde, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
Locuinţele a cinci persoane, majoritatea directori de bancă, au fost de asemenea percheziţionate, iar patru persoane au fost reţinute, conform Le Monde, care citează surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Reprezentanţii Societe Generale nu au dorit să dea declaraţii iar cei ai PNF nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta.
Raidurile sunt parte a investigaţiei preliminare, deschisă în ianaurie 2024 şi conduse de PNF, pentru „spălare de bani provenind din fraudă fiscală” şi „conspiraţie de natură penală”, susţin sursele Le Monde.
Acestea adaugă că autorităţile investighează condiţiile în care un departament al băncii a putut „propune şi realiza aranjamente în scopuri fiscale, în beneficiul marilor companii franceze”.
Acţiunile s-au comis probabil „din 2009 în Franţa şi peste hotare, în special în Luxemburg”, menţionează publicaţia.
În martie 2023, autorităţile au investigat sediile din Paris ale cinci bănci, inclusiv SocGen, în urma suspiciunilor de fraudă fiscală, ca parte a unei anchete mai ample, la nivel european.