G4Media.ro

Ludovic Orban: Piața Obor se va închide/ Cel mai posibil vor rămâne…

Foto: G4Media.ro

Ludovic Orban: Piața Obor se va închide/ Cel mai posibil vor rămâne deschise piețele în aer liber

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi seară, că Piaţa Obor se va închide, ca urmare a aplicării măsurii de închidere a pieţelor în vederea limitării răspândirii noului coronavirus şi că, cel mai posibil, vor rămâne deschise doar pieţele în aer liber, transmite Agerpres.

„Măsura se aplică în special pieţelor agroalimentare închise. Piaţa Obor se va închide. La Bucur Obor au fost în controale de n ori, de fiecare dată, nu cred că 20% dintre cei de acolo respectau regulile, portul măştii, distanţa la statul la coadă. Pur şi simplu nu se respectă, acolo parcă e o zonă zoster. Chiar este evidenţiată în analizele epidemiologilor o rată destul de mare de răspândire în pieţe, pentru că acolo e şi contactul cu banul, dai banul, îţi dă restul. Nu poţi să cumperi cu card, trebuie să dai banul cash. Cel mai posibil vor rămâne deschise pieţele în aer liber, dar şi acolo cu măsuri foarte stricte, pentru că, în momentul în care îţi rămân mai puţine pieţe, poţi să le controlezi mai uşor”, a declarat Orban la Digi24.

Premierul a precizat că recomandarea epidemiologilor este ca acest set de măsuri să fie aplicate o perioadă de cel puţin două cicluri de 14 zile, adică 28-30 de zile.

„Măsurile vor fi aplicate 30 de zile. Urmărim eficacitatea lor, în măsura în care reuşesc să oprească numărul de infectări şi sper să nu mai fie necesare alte măsuri. Asta va depinde în mare măsură de modul în care oamenii înţeleg şi se conformează. Acum vă pot spune şi lucruri bune, se vede pe stradă cu ochiul liber, în tramvaie, la metrou, în spaţii deschise, oamenii respectă măsurile, cam 97%, deci există un respect faţă de măsuri şi cred că asta este până la urmă soluţia, oamenii să se protejeze”, a completat Orban.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. Ții deschise supermarketurile dar închizi piețele? De ceee??? Pentru că ești sclavul capitalului străin? În țăran poți să dai, dar în patronatul străin nu, căci sunt și patronii tăi.
    Krautul nu se dezminte.

    • Supermarketurile pot fi deschise si de romani. Tarabagii, pe de alta parte, sunt in majoritate indieni. Argumentul etnic e invalid.

      Dobrogeanu Gherea a scris despre viata mizera a nesalariatilor acum un secol. Dar acum, fiindca a aparut modelul occidental, numit Palmasul Uber, trebuie sa perpetuam subsistenta in orice forma: agricultor sezonier, tarabagiu, badanta in perioadele cand vienezii isi iau concediu etc. Ce ne trebuie noua asigurari sociale si medicale? Noi suntem romani!

  2. Trebuie inchise toate magazinele si mall-urile, limitate drastic mijloacele de transport in comun. Comenzile sa se faca doar online. Doar angajatii din fabricile care nu pot inchide sa mai poata circula, si ei cu transport in siguranta.

    • salut,

      poti sa le zici tu vecinilor tai de bloc cu varsta peste 70+, singuri, cum o faca o comanda online?

    • Fiul meu a facut comanda online. La IKEA.
      I-a venit e-mail ca nu mai au 2/3 din dulap. A anulat comanda. Dupa 3 zile a sunat unul, ca face livrarea (1/3, ca restul n-aveau). „Am anulat comanda, verificati.” Ziua urmatoare suna altul: „Buna ziua, vin sa montez.” (ce sa monteze?)
      Comanda tu ceafa de porc, sunt sanse sa-ti livreze brânza de vaci.
      Si daca stai acasa, speri sa cada bani din cer pentru mâncare? De la guvern, nu-i asa, ca eu nu mai cumpar chiloti, patronul nu plateste TVA ca n-a vândut, nici taximetristul nu cumpara benzina si nu plateste taxe…

  3. Si cei care trăiesc din vânzarea de produse in piata, din ce o sa trăiască? Sau pot sa crape de foame?

  4. Da, trebuie închise piețele pentru ca nu se respecta regulile, este mizerie, inghesuiala, vânzătorii nu poartă masca, mănuși, nu se spală pe mâini. Dacă ar fi fost respectate toate aceste reguli, poate nu se ajungea la inchiderea lor.
    În supermarketuri regulile sunt mult mai stricte dacat in piete, pentru ca patronii străini sunt mai civilizați dacat țăranii autohtoni.

    • Nici în supermarket nu se respectă regula distanțare, în special de cei mai în vârstă. Pun mâna pe 10-15 produse pana sa isi aleaga unul, stau aproape lipiți de tine la coada la casa, masca sub nas in mare parte, deci, trebuie distrus orice competitor al supermarketului străin…

  5. poza arata clar de ce se impun masuri drastice Doar cateva persoane poarta masca, cei de varsta medie. Daca la tineri iresponsabilitatea e de inteles, batranii nu au nici o scuza, mai ales ca ei sunt cei mai vulnerabili
    .

  6. Da, trebuie închise piețele pentru ca nu se respecta regulile, este inghesuiala, mizerie, vanzatorii nu poartă masca, mănuși, nu se spală pe mâini. Dacă ar fi fost respectate toate aceste reguli, poate nu se ajungea la inchiderea lor.
    În supermarketuri regulile sunt mult mai stricte dacat in piete.

    • Ai perfecta dreptate! Trebuie protejate marile lanțuri de magazine. Amaratul roman care înghețată prin piata sa-si vanda varza, sa crape de foame. Ce daca avem cacalau nenica jandarmi si locali care freacă tiparul. De ce sa-i trimitem in piața sa impună purtarea mastii. Aia sa stea la caldurica ca tot a venit frigul. Pietarul roman sa crape mai repede.

    • Te-a obligat cineva sa te duci în piata?
      In supermarket orice nespalat pune mâna pe ce vrea el, la Obor mai toti au panouri de plastic si-ti atrag atentia ca daca pui mâna poti fi amendat.

  7. Crestinilor, n-ati facut nimic in piata sa fie sigura, n-ati facut culoare cu sens unic, nu ati largit caile de acces, ati intarziat sa luati orice masura de bun simt si acum inchideti !

  8. Eu sunt de acord cu închiderea piețelor. Nu de alta, dar bagă „producatorii români” pesticide cu duiumul, și necontrolați de nimeni.

    • Or baga românii ceva pesticide, dar produsele de la super market aduse din Turcia, Brazilia, Olanda, Spania sunt de zeci de ori mai toxice decât cele de la țărani.Cum crezi că rezistă atâta timp? De cele chinezești nu mai vorbesc….usturoiul din China rezistă 3 ani.Am ținut o roșie din Olanda 2 luni pe post de bibelou…..

  9. Inchideti toate pietele nu numai obor. Face-ti mega image in loc. Supermarketurile sunt mult mai sigure: nu se fac deloc cozi, culoarele sunt mult mult mai late, tavanul e mult mai inalt, produsele expuse nu sunt atinse de nimeni si chiar in cazul improbababil in care cineva o face sunt Imediat dezinfectate, totul este curatat si dezinfectat obsesiv pardoseli, cosuri,mese,rafturi aerul din interior. Mai e si poza din articol care garantat e facuta dupa ce mastile au devenit obligatorii In spatiile deschise nu de alta dar merg de 3 ori pe saptamana acolo si nu am vazut asa ceva. In rest numai de bine urmeaza botnite Implantate chirurgical obligatorii acasa si sudarea/baterea in cuie a usii de la intrare. In tot acest timp Sica si Arahat lucreaza la vaccin cica o sa fie pe baza de coniac…

  10. Autoritatile sanitare ar fi trebuit sa impuna standarde de igiena pt. piete si sa sanctioneze inca de la inceputul pandemiei administratiile locale care nu au trecut la modernizarea pietelor incat sa corespunda din punct de vedere al distantarii, accesului, ventilatiei , iluminarii si normelor de igiena necesare. In loc sa modernizeze pietele si sa inceapa construirea celor 8 spitale, obiective prioritare, pesedeii au folosit resurse importante pentru construirea de stadioane.

  11. Lucovid e primul din lume! Nicaieri pe lume nu s-a declarat banul cash ca fiind infectios. In principiu, sfanta treime pesin – spaaranghel – votare nu poate sa cauzeze boli, si va continua, chiar daca vine molima, cata vreme suntem pe „democratie”.

  12. Am fost azi in piata Obor si toti vanzatorii erau ingrijorati pentru ca ei din vanzarea produselor se intretin. Foarte multi dintre vanzatori sunt direct producatori. Merg la piata Obor de 2 ori pe saptamana sa cumpar ce trebuie pentru a face mancare si nici nu vreau sa imi imaginez ca o sa fiu obligata sa cumpar de la supermarket legume si fructe „de plastic” care rezista cu lunile. Exact in piata Obor era covidul! Norocul nostru ca avem conducatori luminati care sa ne protejeze!