Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
S-a ridicat structura viitorului Centru de Mari Arși de la Timișoara, pe lângă care se vor amenaja și alte secții, anunță Opinia Timișoarei.
Hub-ul de sănătate a crescut în ritm alert anul trecut, s-a lucrat și peste iarnă, iar muncitorii continuă lucrările la noul corp de clădire de la Spitalul Județean. Acesta a ajuns la peste 60% realizare, fiind cel mai avansat dintre cele 3 centre de mari arși care se ridică în țară (Timișoara, București și Târgu Mureș)
În paralel cu intervențiile interioare, se lucrează acum la amenajarea heliportului pe acoperișul clădirii.
Lucrările sunt realizate de firma Erbașu, cea care a construit și nouă maternitate Bega, aflată în vecinătate.
Conform planurilor, dacă totul merge în același ritm, cel târziu din toamnă, hub-ul de sănătate ar putea deveni funcțional, de îndată ce va fi dotat cu aparatură medicală și mobilier.
Valoarea investiției, derulată de Ministerul Sănătății, este de 66 milioane de euro, iar durata de execuție este de 26 de luni.
După 35 de ani care includ 10 de la Colectiv NU avem minimul necesar. Asta înseamnă pesede udemereu peneleu.
Este foarte bine ca se face, desi este foarte tarziu, acest spital pentru arsi.
Dar ma intreb de ce oare nu s-a facut intr-un oras din centrul Romaniei, pentru a fi mai usor de ajuns acolo din orice colt al tarii.