Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Mă delimitez total de declaraţiile lui Ilan Laufer”, a declarat miercuri Liviu Dragnea, înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, transmite Antena 3.
Președintele PSD a avut reacția după ce Ilan Laufer l-a acuzat marți pe Klaus Iohannis de antisemitism pentru că preşedintele a refuzat să îl numească ministru al Dezvoltării.
Declarațiile lui Laufer au fost aspru criticate de comunitatea evreiască, dar și de societatea civilă.
Profesorul Liviu Rotman (SNSPA) a scris marți seară pe contul său de Facebook că ”Laufer și cei ce stau în spatele lui sunt iresponsabili! Nu numai că declarațiile lui Laufer nu sunt argumentate, dar ele pot provoca o consolidare a antisemitismului. Aș zice că fostul ministru face jocul unor forțe antisemite”.
Profesorul Rotman a revenit cu o postare o oră mai târziu, scriind: ”Culmea absurdului. „Ucenicul lui Vadim” Codrin Ștefănescu este preocupat de antisemitism. Este mai mult decât condamnabilă reacția lui Ilan Laufer!”.
Și profesorul Andrei Oișteanu (Universitatea București) a reacționat dur pe Facebook, scriind că ”Declarațiile lui Ilan Laufer din sediul PSD sunt revoltătoare. Folosirea politică a ecuației „toți nemții (inclusiv Angela Merkel, Klaus Iohannis etc.) sunt naziști” și „toți evreii (inclusiv Ilan Laufer) sunt victime ale antisemitismului” este periculoasă și iresponsabilă. Mai ales când vine (cum aud pe surse) din grota cu damf PRM-ist pe nume Codrin Ștefănescu. Partid populist, ultranaționalist și xenofob, PSDragnea nu are nicio jenă, nicio măsură”.
Și directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, Alexandru Florian, a declarat la Digi24 că declarația lui Ilan Laufer este emoțională, cu mult iz politic și atâta tot, iar atitudinea președintelui Klaus Iohannis în privința Holocaustului a fost recunoscută inclusiv printr-o distincție acordată de American Jewish Committee, o importantă organizație evreiască americană.
Foto: InquamPhotos / George Călin
Cam tirziu!
Ce parere ai de sigla psd pe fundalul declaratiilor?
Il excluzi din psd?
Hai arata-ne niste muschi psd-isti.
Ciao!
Foarte rau a facut domnul Dragnea! Antisemitismul nu trebuie trecut cu vederea!
Bărbieriți-l, dar faceți-o sub anestezie…!
un chishtocar, un salahor, un carpa’n cur fecioru’ lu’ zdreantza…
Vă rog să-mi iertați limbajul , dar cred cu toată sinceritatea că , „domnul” Dragnea , mănâncă CĂCAT !….