G4Media.ro

Liviu Dragnea contestă interdicția de a munci la atelier: Sunt inginer auto…

Liviu Dragnea contestă interdicția de a munci la atelier: Sunt inginer auto și asta e meseria mea. Am primit recompense datorită modului în care am lucrat la garaj/ PLUS Detalii de culise despre interviul dat în presă

Liviu Dragnea a fost audiat, marți, prin videoconferință, la Judecătoria Sectorului 5, în procesul prin care a contestat interdicția de a mai lucra la atelierul penitenciarului Rahova, dată după interviul apărut la postul de televiziune Realitatea Plus. Fostul lider social-democrat a intentat două procese Penitenciarului unde este încarcerat și care a dispus această măsură.

În timpul audierii de către judecător, Liviu Dragnea a susținut că nu știa de la început că acea conversație pe Skype cu fosta sa consilieră, actual jurnalist Realitatea PLUS, Anca Alexandrescu va fi difuzată și că ulterior a fost informat. Mai mult, Dragnea susține că la discuție a asistat și partenera sa de viață, Irina Tănase, care era îmbrăcată în pijamale. În timpul videoconferinței, fostul șef PSD a purtat masca sub nas.

  • Update: Instanța a amânat pronunțarea până pe 15 septembrie.

”Nu m-am gândit că voi fi sancționat pentru că am avut o conversație online cu altă persoană, conversație care, în viziunea mea, nu a avut caracterul unui interviu acordat unui trust de presă. Declar faptul că după încheierea conversației online, interlocutoarea mea mi-a comunicat faptul că a înregistrat conversația și că urma să o pună pe facebook. În privința acestui aspect nu am avut nicio putere de decizie întrucat din interiorul penitenciarului nu pot avea control asupra a ceea ce se întampla în exteriorul penitenciarului. De 2 luni și jumătate stau închis în cameră 23 de ore pe zi. (…) Aș vrea să mai spun că în această conversație am fost 3 persoane. Doamna Alexandrescu, eu și partenera mea de viață, Irina Tănase, și ea trecută pe lista de persoane aprobate. Pentru informarea dumneavoastră, partenera mea de viață era acasă, îmbrăcată în pijamale și Anca Alexandrescu era în bucătărie, îmbrăcată lejer. În nicio țară, în niciun trust de presă, nu se fac interviuri în maniera asta. (…) Dreptul la muncă nu poate fi decât suspendat temporar, nu spune că poate fi ridicat. Sunt inginer auto și asta e meseria mea. Am primit foarte multe evidențieri si recompense datorită modului în care am muncit la garaj”, a declarat Dragnea în instanță.

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a depus, pe 27 august, două acțiuni la Judecătoria Sectorului 5 prin care contestă interdicţia dreptului de a mai munci la atelierul penitenciarului Rahova.

Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

21 comentarii

  1. Era aia cu elefantei, Liviule ? Sau cea cu buline rosii si albe ?
    PS. Acum sa nu ma intrebi de unde le stiu…

  2. Dar de unde avea vizitatoarea Irinuca pijamale?

    • Ioane, esti neatent !
      Livache era in celula la el cu Alifie si cu Vaselina (care au facut o pauza cat a durat interviul) iar Irinuca era la ea acasa (acasa ei si a lui Liviu) in pijamale cu soferul !

  3. Nici meseria de inginer auto nu stie sa o practice repetentul. Pe acolo la garaj e pe post de tinichigiu sau ajutor de mecanic . O nulitate promovata la rang de hotz sef.

  4. Nu stiu cum draq se intampla, dar majoritatea detinutilor jmecheri care ajung la Rahova lucreaza la Garaj. Toti au evidentieri si toti obtin permisie de 24 ore sa iasa din penitenciar (in afara de Dragnea, eu stiu 2 cazuri). Oare nu e ceva putred la garajul ala? Oare seful ala de la garaj nu se intalneste afara cu rudele/prietenii detinutilor? Oare de ce un anumit domn, care investiga de 2 ani povestea „garajului Rahova”, nu a terminat investigatia?

  5. cam banoasa meseria asta de inginer auto …. ai facut cam multe milioane de euro smechere, nu crezi?

  6. Liviule, eu cred că tu ai dreptate dar magistrati sunt corupți (enident, de oponenții tăi, cum ar fi Ciolacu, Firea, Negoită, Grindeanu ……. )

  7. Meseria lui este de escroc profesionist.

  8. Euro 4.86
    PIB -12%
    Haos total la inceperea anului scolar
    Dosare clasate pe banda rulanta
    Ministri care omoara oameni pe sosele

    Stiu, sa mai bagam ceva de Dragnea.

    • Pai bagati, cine va opreste?

    • Multumim pentru ca ne reamintesti de unde a plecat raul, sursa primordiala a tuturor belelelor care ne cad acum in cap: Liviu Dragnea!

    • @JestersTear
      Cred ca l-ai inteles gresit! Gogu vrea sa spuna: uite ce se-ntampla cat il tineti pe Livache in puscarie.
      Daca erael liber pana acum aveam PIB +50%, EUR + 1 leu si, cel mai cel, toate procesele finalizate cu condamnarea infractorilor
      …aoleu si Belina? si Teldrum?… iar se duce dracului pibul ca n-apuca Livache sa tina carma mult timp daca se punea justitia pe treaba 🙂

    • Evident, EUR = 1 leu!

  9. Când a practicat ăsta ingineria? După revoluție a fost cârciumar, apoi politician.

  10. „Am primit foarte multe evidențieri si recompense datorită modului în care am muncit la garaj” – in sfarsit, aud si eu de la Dragnea ceva ce-mi place cum suna. 😈

    O mai astept pe aia cu „stăruitor în muncă şi disciplinat”. 😆

  11. puii de bolsevici nu au drepturi in tara asta

  12. Cine-ar fi crezut că după 30 de ani de la un dictator-cizmar, ne vom trezi cu un potențial dictator-mecanic-auto… că țoape țărănci analfabete avem destule în politica dâmbovițeană.

  13. Acum mai are un motiv sa iasa:
    Trebuie sa o dea pe ziarista in judecata ca a dat in presa o convorbire privata fara acceptul lui.
    Plus ca a surprins-o si pe irinuca in pijamale s-o vada tot mapamondul in tinuta incidenta aaa!… indecenta
    GDPR-ul te mananca, Alexandreasco!

  14. „Dreptul la muncă nu poate fi decât suspendat temporar, nu spune că poate fi ridicat.”

    Pai, Livache, dreptul tau la munca este suspendat TEMPORAR.
    100 de ani este temporar, daca pricepi ce-ti zic.

  15. Fereasca Dumnezeu de harnicia hoţului, mai bine sa odihneasca.

  16. pe cata sila imi era sa il vad pe Pablito la TV in perioada lui de glorie, pe atat ma desfat cu micile sicane de care se plange ca o fata mare.
    preferata mea e sa aflu ca i se transmite a n oara ca nu i se suspenda pedeapsa, alt motiv de bocete masculine ca li se face scarba la fostii lui mardeiasi ca au aparat un fatalau cum zice Budeanu.
    pai nu era mai simplu pt el sa fie cinstit si sa repare table la masini pe un ban frumos? sau sa mai dea o mana de glet in timpul liber?
    rad cu mainile pe burta…