Home » Articole » VIDEO Iohannis: Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre drive-thru pentru restul populației

VIDEO Iohannis: Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre drive-thru pentru restul populației

VIDEO Iohannis: Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre drive-thru pentru restul populației
sursa foto: Captura Facebook
Ascultă articolul

Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Palatul Cotroceni, că vaccinul anti-Covid a devenit speranța noastră de a ne reîntoarce cât mai curând la o viață normală.

”Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centre mobile și centre drive-thru pentru restul populației”, a precizat șeful statului.

Iohannis a mai anunţat că strategia de vaccinare anti-COVID va fi aprobată într-o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe care o va convoca în perioada următoare.

- articolul continuă mai jos -

„Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării în şedinţa CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare”, a spus el.

Preşedintele Iohannis a avut, luni, o şedinţă cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19, considerată o problemă de securitate naţională.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Limitarea efectelor pandemiei e prioritate zero pentru toate guvernele lumii
  • Vaccinul anti-Covid a devenit speranța noastră de a ne reîntoarce cât mai curând la o viață normală
  • La începutul pandemiei au existat foarte multe incertitudini, necunoscute. Dar acum începem să întrezărim cu optimism ieșirea din criza medicală
  • Până atunci, trebuie să avem răbdare, să respectăm măsurile de prevenție aflate în vigoare care încep să dea rezultate. Evoluția pandemiei în România rămâne îngrijorătoare
  • Am convocat azi o întâlnire pentru a discuta aspectele legate de campania de vaccinare. De eficiența campaniei depinde în mare măsură stoparea pandemiei și protejarea vieții românilor
  • E o problemă de securitate națională
  • Autoritățile s-au mobilizat foarte bine și avem acum o strategie de vaccinare care va fi aprobată în zilele următoare și avem Comitetul național de coordonare
  • Au fost stabilite toate mecanismele de stocare și planul de acțiune
  • Strategia va fi supusă aprobării în ședința CSAT pe care o voi convoca în perioada imediat următoare
  • MS, MApN și MAI au colaborat foarte bine pentru pregătirea procedurilor și asigurarea responsabilității personalului medical
  • Am discutat despre necesitatea ca serviciile medicale de vaccinare să fie ușor accesibile, ceea ce implică un mare efort de logistică
  • Conform strategiei, din grupurile prioritate la vaccinare fac parte: tot personalul sanitar, ca și cel din centre rezidențiale și sociale, populația cu risc ridicat și personalul din domenii-cheie, esențiale bunei funcționări a societății
  • Definirea etapelor de vaccinare și inițierea acestora se va face în funcție de livrarea vaccinului
  • Vaccinarea se va face la locul de muncă pentru personalul sanitar, centru mobile și centre drive-thru pentru restul populației
  • Ministerul Apărării va fi cel care va asigura gestionarea depozitului central și a celor 6 depozite regionale, de unde se va face distribuția către centrele locale
  • Comunicarea clară cu cetățenii și combaterea dezinformării sunt cheie
  • Toate informațiile vor fi puse pe un site oficial dedicat campaniei de vaccinare
  • Este foarte important de știut că vaccinurile, odată aprobate de organismele internaționale de profil, sunt sigure, eficiente și sunt singura soluție viabilă de a pune capăt acestei pandemii
Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole