G4Media.ro

BREAKING Ion Ștefan, ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, respins…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

BREAKING Ion Ștefan, ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, respins în comisiile parlamentare. Multe răspunsuri au fost date de Ludovic Orban sau Florin Roman / Olguța Vasilescu: „Lăsați-l și pe el să spună două vorbe”

Ion Ștefan, ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a fost respins în comisiile parlamentare, el primind 17 voturi „pentru” și 19 „împotrivă”. Avizul comisiilor este consultativ.

Este primul ministru propus în Cabinetul Orban care primește un aviz negativ clar. Marți, și Florin Cîțu a primit un aviz negativ, însă în cazul său a fost paritate la vot (detalii aici).

Ion Ștefan, ministrul propus al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a fost audiat în comisiile parlamentare, însă multe dintre răspunsurile la întrebările parlamentarilor au fost date de premierul desemnat Ludovic Orban sau de către deputatul Florin Roman. Deputatul PSD, Olguța Vasilescu, a reacționat și a cerut ca ministrul desemnat să fie lăsat să răspundă, chiar dacă „se vede că nu e pregătit”.

Ion Ștefan a declarat că va continua toate lucrările începute prin PNDL, iar prima sa prioritate este achitarea facturilor restante din acest program.

Ion Ștefan a fost  audiat în comisiile pentru administrație publică din Parlament. Premierul desemnat, Ludovic Orban, este prezent la audiere.

La multe dintre întrebările parlamentarilor au răspuns Ludovic Orban sau Florin Roman, ceea ce a determinat-o pe Olguța Vasilescu să îi spună la un moment dat lui Roman: „Lăsați-l și pe el să spună două vorbe. Chiar așa pe față?” Olguța Vasilescu nu a pornit microfonul, dar comentariul său s-a auzit în sală.

Vasilescu a mai intervenit și de la microfon, cerând ca ministrul propus să fie cel care răspunde la întrebări.

La începutul audierii a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei de la Colectiv.

Ludovic Orban a precizat de ce este prezent.

„Vreau să transmit respectul noastru pentru Parlament. Vom veni întotdeauna la Parlament, vom supune dezbaterii Parlamentului proiectele importante. Considerăm că atributul de legiferare este al Parlamentului. (…) Îmi doresc să înțelegeți că miniștrii propuși sunt propuși pentru că am încredere în ei. Pentru mine e și o ocazie foarte bună de a cunoaște problematica ridicată de parlamentarii din comisiile de specialitate”, a precizat Ludovic Orban.

Membrii comisiei au avut apoi discuții în contradictoriu privind procedura. Președintele comisiei din Cameră, Florin Roman (PNL), a susținut ca dezbaterea să urmeze tipicul urmat până acum în celelalte comisii: calup de întrebări din partea parlamentarilor, urmat de răspunsurile în bloc ale ministrului propus. PSD, prin vocea Olguței Vasilescu, s-a opus, solicitând ca dezbaterea să se desfășoare astfel: fiecare întrebare urmată de răspuns.

Propunerea Olguței Vasilescu a trecut cu 20 de voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” și 2 abțineri.

Principalele declarații ale ministrului desemnat Ion Ștefan:

  • Vă mulțumesc și mă simt onorat pentru invitația de astăzi.
  • Prioritatea numărul unu este să asigurăm plata tuturor facturilor restante pe PNDL 1 și 2, să asigurăm sumele necesare UAT-urilor pentru plata facturilor constructorilor. În multe locuri, constructorii părăsesc lucrările. Necesarul facturilor restante este de aproximativ un miliard de lei. Astăzi urmează ca 400 milioane de lei să fie disponibilizați. Primul meu act ca ministru va fi să dăm o decizie ca acești bani să ajungă la UAT-uri.
  • Vom continua toate lucrările pornite, demarate pe PNDL 1 și 2, dar voi fi foarte atent cu aceste cheltuieli. Sunt convins că nimeni nu mai vrea să audă de cheltuieli frauduloase, cum ar fi becuri stradale cu 2.000 de euro. Risipa banului public trebuie să dispară. Până în 2016 eu am fost în mediul privat, iar risipa nu se întâmplă într-o societate comercială.
  • Altă prioritate: înființarea unui sistem de rețea de gaze.
  • Altă urgență este finalizarea lucrărilor la stadioanele din București.
  • Ne propunem simplificarea procedurilor de autorizare.
  • Digitalizarea e o prioritate. Funcționarii sunt plătiți bine astăzi. Aștept de la ei profesionalism. Prin digitalizare mă aștept ca interacțiunea între cetățean și funcționar să aibă loc o singură dată.
  • Voi propune o comisie interministerială prin care să inventariem toate spațiile abandonate ale statului pe care să le transferăm autorităților locale.
  • Sunt adeptul descentralizării, dar nu haotic, nu doar obligații pe spatele primarului.
  • O altă prioritate va fi sprijinirea procesului de cadastrare și intabulare, iar cuvântul de ordine este digitalizarea.
  • Trebuie să înceteze subordonarea politică a unităților administrativ-teritoriale (UAT).

Întrebări și răspunsuri:

– Vă asumați ca până la 31 noiembrie facturile înregistrate la minister să fie achitate?

Legea ne obligă să achităm facturile până la finalul anului.

– Confirmați sau infirmați zvonul că prefecturile vor trece în subordinea Ministerului Dezvoltării? Vă asumați depășirea procentului de 80% din populație racordată la apă în 2020? Știți câți bani se alocă pentru cadastrare?

Olguța Vasilescu cere ca doi directori din Ministerul Dezvoltării care stau lângă ministrul desemnat să lase locurile unor parlamentari. Vasilescu spune că persoanele respective îi sugerează ministrului desemnat cum să răspundă.

Florin Roman precizează că el a adresat invitații către minister și că același lucru s-a întâmplat și la audierea lui Paul Stănescu.

Ludovic Orban: „Având în vedere că titulatura e Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, puteți trage concluzia evidentă că da, prefecturile vor fi la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Acest lucru nu cred că poate să reclame o problemă. Toate aspectele legate de organizarea și funcționarea ministerelor se va regăsi în OUG prinvind toată arhitectura Guvernului”.

– Doriți să extindeți atribuțiile prefecților și dacă da, care sunt acestea? Vor primi atribuții legate de PNDL?

Ludovic Orban: există o legislație care privește atribuțiile prefectului. Nu dorim să modificăm atribuțiile prefectului, nu vrem să creștem atribuțiile prefectului. Nu mi se pare potrivit nici gestiunea PNDL.

– Ce va face Guvernul cu Codul administrativ?

Trebuie să așteptăm răspunsul la CCR și după decizia CCR sperăm ca Codul administrativ să ajungă în plenul Parlamentului.

La cele mai multe întrebări răspund Ludovic Orban sau Florin Roman.

– Ce criterii cantitative aveți pentru evaluarea funcționarilor? Cum anume va funcționa auditul pe PNDL?

Din nou răspunde întâi Florin Roman.

Olguța Vasilescu îi spune râzând lui Florin Roman: Lăsați-l și pe el să spună două vorbe. Chiar așa pe față?

Ion Ștefan dă un alt răspuns general, iar Florin Roman intervine pentru a face precizări.

Olguța Vasilescu către Roman: Domnule președinte, nu sunteți dvs. audiat. Haideți să-l lăsăm pe dl ministru să răspundă, că va merge să conducă un minister, poate cel mai greu minister.

Vorbește din nou Florin Roman.

Olguța Vasilescu: Vreți să fentați ca dl ministru să nu mai aibă timp să răspundă. Se vede clar că nu e pregătit!

Despre casa sa din Focșani pentru care nu ar fi plătit impozitul aferent suprafeței pe care o are construcția:

Ion Ștefan: Casa am construit-o în anii 2000, când eram tânăr antreprenor. Poate și dvs. ați fost la magazin și v-ați cumpărat un costum mai mare. Apropo de suma ce o datorez Primăriei Focșani, cred că e foarte important ca Primăria Focșani să emită acel document de impunere fiscală. Primăria nu și-a făcut treaba. O administrație PSD de 19 ani care și-a neglijat încasarea taxelor.

– În declarația de avere aveți un împrumut dat de 1,4 milioane de lei, iar la Alina Dimitriu apare că a luat un împrumut de 1,4 milioane. E vorba de dvs., o cunoașteți?

Ce am construit eu în domeniul privat în ultimii ani a generat pentru bugetul de stat aproape de 20 milioane de euro. Puteam oricând că plătesc această sumă, dar orice om mai și greșește și n-am știut de această taxă, primăria nu m-a informat. E vorba de 1.500 de lei, familia mea a și luat legătura cu primăria.

M-am trezit după 19 ani că sunt un rău platnic, nu e adevărat. Acestea găselnițe cu gunoiul, cu taxa sunt lucruri care nu mă caracterizează. Eu întotdeauna am plătit taxe la bugetul statului. Nu sunt un evazionist, am plătit toate taxele. Acum Primăria Focșani a descoperit că sunt dator, o să plătesc.

Dacă urmăriți declarația mea de avere, vedeți și dividendele încasate de mine. Eu nu sunt un om sărac, am încasat dividende de milioane. Banii sunt înregistrați, totul e legal.

Olguța Vasilescu propune să se sisteze dezbaterea și să se treacă la vot. Florin Roman susține însă ca toți parlamentarii care doresc să adreseze întrebări.

Din nou, Ludovic Orban dă un răspuns.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Si cu draperia trasa, s_a voter si asta, Olguto!?

    • ANFP? Niste neica nimeni.
      Sindicatele – ale PSD.
      Viitorul apartine celor care nu muncesc dar voteaza cu cine trebuie

  2. Imi pierd rabdarea, live inseamna transmisie live, nu transcriere. Asa ca, ce se petrece acolo?

  3. Atat timp cat aici sunt vehiculate cele mai mari bugete, de infrastructura mica, medie si mare, presa romana nu are acces?V_ati ascuns dupa fusta Olgutei? Fi_mi_ar scarba!

  4. De parca vreunul din ministrii PSD era pregatit pentru munca de ministru.

    Erau toti slugi, inafara de Birchall care mai are o urma de expertiza, dar nu o lasa partidul sa faca nimic, fiindca nu e suficient de sluga.

    1 din 70 de ministri PSD mai stie ce vorbeste, bravo mah!

    • @ Aveti ce votati

      Birchall nu e sluga !? Ha ha

      E cea mai bună gluma pe anul asta

  5. Cei mai buni viitori ministri sunt cei respinsi de comisiile dominate de PSD.

  6. Tocmai acum cind avea de gind sa isi plateasca impozitele, inaintea lui Oprisan !!

    Acu nu mai este nevoie, ramane cu banii de impozit 🙂

    PSD+PNL=USL sau nu ?

  7. Cu toată muia pe care o transmit pesedeului și dorința de a-i vedea în pușcărie pe 453 de ani cu averile confiscate, Ion Stefan nu are ce căuta în guvern. Este un slinos, un fel de oprisan dar mai mic. Avere imensă, taxe neplătite la stat. Dacă am greșit(ceea ce e puțin probabil) mă conectați.

    • Oprishan,zici? Pai ,nu stii cine ii cere sa plateasca impozitele alea uriase,focsaneanului Ion Stefan,ia sa vedem,ghicesti? Adica tartorul judetului ,baronul rosu ,autoporeclit „mama mea sunt eu”, plateste impozite pe fortareata aia de nesimtit?Dar poate cineva cere informatii adevarate cuiva de la primaria unde taie si spanzura,la propriu ? TOATA presa prezinta „audierile”,c a si cum peste noapte,jegurile pesediste ,hoti la drumul mare,s-au transformat in experti! Pai cand niste hoti ordinari,cu dosare in lucru la DNA,acuza sau fac pe iexpertii,poti sa fi sigur ca imprastie fakeuri ,pornind de la obedientii lor din presa de kanal!

    • Conecteaza-te la ceva real ,inainte de a crede minciunile hotilor pisidisti ,raspandite de latrinele lor de presa!

  8. Pana la urma,dragi jurnalisti g4,chiar nu stiti cine audiaza pe cine?Chiar credeti ca vulguta,zisa si fiola ,din cand in cand si olguta,sau mitraliera ,zis si radulescu psihopatul,merita sa faca pe expertii,niste hoti notorii? Chiar aveti incredere in hoti?

  9. Cit de zdreanta sa fi sa declari casa de 76 mp,cind ea avea 910p. Astia sint escroci Romaniei in frunte cu Diktatorul Iohaos

    • Mars inapoi la Moskova,rusnakule,nici macar nu poti sa te deghizezi in postak roman! Zdrente sunt aia care te pun sa spurci pe aici informatii false date de oprisan!