G4Media.ro

Liderii G7 condamnă Iranul şi avertizează asupra riscului unei escaladări

Sursa foto: Twitter / G7 Japan

Liderii G7 condamnă Iranul şi avertizează asupra riscului unei escaladări

Liderii ţărilor G7 – grupul ce reuneşte cele mai puternice economii democratice ale lumii – au condamnat duminică atacul Iranului asupra Israelului şi au promis că vor depune eforturi pentru a încerca să prevină o „escaladare regională incontrolabilă” în Orientul Mijlociu, relatează Reuters, citată de News.ro.

Italia, care deţine preşedinţia rotativă a G7, a convocat o reuniune a liderilor după ce preşedintele american Joe Biden a promis un răspuns diplomatic coordonat la atacul fără precedent cu drone şi rachete lansat în cursul nopţii de Iran asupra Israelului.

„Prin acţiunile sale, Iranul a făcut un pas în plus spre destabilizarea regiunii şi riscă să provoace o escaladare regională incontrolabilă. Acest lucru trebuie evitat”, se arată într-o declaraţie emisă de Italia.

Liderii G7, care au vorbit aproape o oră prin videoconferinţă, au cerut Iranului să dea dovadă de reţinere. „În acest spirit, cerem Iranului şi reprezentanţilor săi să înceteze atacurile şi suntem pregătiţi să luăm măsuri suplimentare acum şi ca răspuns la alte iniţiative destabilizatoare”, se arată în declaraţie.

Preşedintele Biden l-a avertizat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că SUA nu vor lua parte la o contraofensivă împotriva Iranului, dacă Israelul decide să riposteze.

Iranul a lansat atacul ca răspuns la o presupusă lovitură israeliană asupra consulatului său din Siria, la 1 aprilie, care a ucis comandanţi de rang înalt ai Gardienilor Revoluţiei. Atacul a urmat după luni de confruntări între Israel şi aliaţii regionali ai Iranului, declanşate de războiul din Gaza.

În Declaraţia G7, liderii se angajează, de asemenea, să lucreze „pentru o încetare imediată şi durabilă a focului” în Gaza, după mai mult de şase luni de lupte.

G7 reuneşte Statele Unite, Canada, Italia, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Japonia, precum şi Uniunea Europeană. Miniştrii de externe ai acestui grup urmează să se întâlnească în perioada 17-19 aprilie pe insula italiană Capri.

TEXTUL DECLARAŢIEI LIDERILOR G7

„Noi, liderii G7, condamnăm fără echivoc, în termenii cei mai fermi, atacul direct şi fără precedent al Iranului împotriva Israelului. Iranul a tras sute de drone şi rachete spre Israel. Israelul, cu ajutorul partenerilor săi, a înfrânt atacul.

Ne exprimăm solidaritatea şi sprijinul deplin faţă de Israel şi poporul său şi ne reafirmăm angajamentul faţă de securitatea acestuia.

Prin acţiunile sale, Iranul a făcut un pas în plus spre destabilizarea regiunii şi riscă să provoace o escaladare regională incontrolabilă. Acest lucru trebuie să fie evitat.

Vom continua să depunem eforturi pentru a stabiliza situaţia şi a evita o nouă escaladare. În acest spirit, cerem Iranului şi reprezentanţilor săi să înceteze atacurile şi suntem pregătiţi să luăm măsuri suplimentare acum şi ca răspuns la alte iniţiative destabilizatoare.

De asemenea, ne vom consolida cooperarea pentru a pune capăt crizei din Gaza, inclusiv prin continuarea eforturilor în vederea unei încetări imediate şi durabile a focului şi a eliberării ostaticilor de către Hamas, precum şi (pentru) a oferi asistenţă umanitară sporită palestinienilor care au nevoie”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...