Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ședința Comisiilor de buget din Parlament, pe tema adoptării bugetului, a fost suspendată, în urma scandalului susținut de reprezentanții PSD. Liberalii reacționează dur la adresa partenerilor de coaliție, pe care-i acuză de „calcule și jocuri de culise”.
Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, afirmă că PSD a făcut înțelegeri pe sub masă cu AUR. „Niciun moment de preocupare pentru a găsi surse de finanțare pentru ceea ce propui în buget și zero rezultate reale pentru oameni. Iar acum, când votul contează cu adevărat, sprijinul promis dispare și strategia se prăbușește”, a transmis Motreanu. Acesta arată că PSD acționează doar pentru interesul său politic. ”Politica pentru calcule politice se întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva celor care o practică. Acesta este PSD”, spune liberalul, reamintind că PSD pune în pericol adoptarea Legii bugetului de stat, fapt care va avea consecințe grave pentru cetățeni și pentru economie.
„PSD riscă să arunce în aer tot ceea ce am realizat până acum, în urma măsurilor dificile luate de Guvernul Ilie Bolojan, care au dus la scăderea deficitului bugetar. Blocarea bugetului de către PSD înseamnă blocarea investițiilor necesare pentru dezvoltarea economică, pune în pericol plata salariilor și a pensiilor. De asemenea, România este în pericol să nu mai poată accesa fondurile UE”, a transmis Dan Motreanu.
Senatoarea PNL Gabriela Horga apreciază că PSD blochează bugetul din pricina „orgoliului rănit”. „Oamenii trebuie să știe că, în anul 2026, aproape o treime din buget se va cheltui pentru asistența socială, adică 249,2 miliarde de lei, reprezentând 12,2% din PIB. Oricine poate să verifice că, în anul 2026:
Cât de iresponsabil pot fi cei care propun majorarea cheltuielilor statului, când numai din dobânzile suplimentare pe care le plătim în anul 2026, adică + 10 miliarde de lei, am putea să finanțăm 5-6 “pachete” de solidaritate pentru persoanele vulnerabile, însă, iresponsabilitatea și populismul colegilor din PSD ne-a adus în această situație. Blocarea adoptării bugetului are consecințe economice deosebit de grave și lovește exact în oamenii cu venituri reduse, cei pe care PSD zice că vrea să-i protejeze (…)”, transmite Gabriela Horga
Deputata Raluca Turca afirmă că PSD a reușit astăzi în Parlament ceea ce nu au reușit nici Dragnea, nici Dăncilă. „S-au izolat politic, au blocat bugetul și au pus sub semnul întrebării plata salariilor, pensiilor și ajutoarelor sociale pentru milioane de români. Au aruncat in aer dobânzile, investițiile autorităților locale, precum si funcționarea educației, sănătății și a sistemului de ordine publică. Când alegi să faci jocuri politice iresponsabile, nota de plată nu vine pentru partide, ci pentru oameni. Au vrut o alianță cu AUR. Au obținut, în schimb, izolarea și blocarea României”, transmite Turcan.
Șeful Senatului, Mircea Abrudean le transmite social-democraților, pe un ton reconciliant, că „discuțiile politice sunt normale. Blocarea bugetului nu este”. „Fără buget adoptat la timp, statul începe să funcționeze cu frâna trasă: apar întârzieri, investițiile se opresc, administrațiile locale nu mai pot planifica, iar incertitudinea se propagă în toată economia. În final, costurile ajung la oameni: în servicii publice mai slabe și în lipsa predictibilității. În același timp, riscăm să pierdem ritmul investițiilor din PNRR și să transmitem un semnal greșit partenerilor externi și piețelor financiare. România traversează o perioadă complicată și nu își permite blocaje artificiale. Este momentul pentru decizii responsabile, nu pentru tactici politice. Bugetul trebuie adoptat urgent”, a transmis Abrudean.
Și deputatul liberal Ionel Bogdan, vicepreşedinte al Comisiei de buget-finanţe, a transmis că PSD ar trebui să revină la vot, și că amendamentul care nu a trecut în comisie, poate fi discutat şi votat în plen.
„A fost o zi destul de complicată astăzi aici, la Comisia de buget finanţe. Suntem după două zile pline în care au fost multe dezbateri pe legea bugetului de stat. Facem aceste declaraţii pentru că este important ca lumea să ştie exact ce s-a întâmplat aici. Există acele amendamente ale Partidului Social Democrat cu ajutoare de tip one-off (…). Amendamentul astăzi la Ministerul Muncii a căzut de două ori consecutiv, a căzut prima dată, s-a reluat votul, prin bunăvoinţa colegilor din comisie, încă o dată s-a înregistrat exact acelaşi număr de voturi. Din păcate, odată cu acest rezultat, Partidul Social Democrat a început să facă ce ştie mai bine, adică să ameninţe şi să şantajeze întreaga comisie de buget-finanţe că, dacă nu se adoptă într-o formă sau alta, aceste ajutoare, atunci nu vor vota bugetul Ministerului de Finanţe”, a afirmat deputatul liberal, după suspendarea şedinţei comisiilor.
El a explicat că respingerea bugetului Ministerului de Finanţe ar bloca întregul buget de stat.
„Decizia în comisie a fost, în cele din urmă, de a suspenda lucrările pentru această seară şi de a le continua în momentul în care vom avea o decizie politică în acest sens. Este important să înţelegem ce înseamnă pentru România acest lucru şi pentru români. În primul rând, vorbim de 4,6 milioane de pensionari, de 1,3 milioane de angajaţi în sistemul public care riscă în următoarea perioadă să nu aibă salarii şi pensii sau ajutoare de toate tipurile, dacă nu avem buget de stat”, a mai spus Ionel Bogdan.
Ionel Bogdan a avertizat şi asupra riscului creşterii dobânzilor pentru România, în lipsa unui buget adoptat, precum şi asupra întârzierilor în implementarea PNRR şi a efectelor asupra bugetelor locale şi ale instituţiilor centrale.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, afirmă că PSD „şi-a dat autogol” în Parlament, mizând pe sprijinul AUR pentru amendamentele care, în opinia liberalilor, „aruncă în aer bugetul ţării”. El speră ca social-democraţii să renunţe la blocarea bugetului. „Astăzi PSD şi-a dat autogol în Parlament crezând că AUR va vota amendamentele care aruncă în aer bugetul ţării. Dar surpriză: proxy AUR a zis pas amendamentelor populiste ale PSD. Situaţie în care PSD şi-a luat jucăriile (mingea) şi a blocat adoptarea bugetului de stat pentru 2026, în şedinţa reunită a Comisiilor parlamentare de buget”, a scris Andronache pe Facebook.
El a avertizat că această situaţie pune în pericol plata pensiilor, salariilor şi investiţiilor publice în drumuri, şcoli sau grădiniţe. „Sper ca mâine PSD să renunţe la acţiunea de blocaj şi să adoptăm bugetul României, atât de necesar pentru a asigura dezvoltarea ţării şi reducerea deficitului”, a adăugat liderul deputaţilor liberali.
Într-un comunicat oficial: „𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮–𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥”.
Liberalii le cer partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de stat pe 2026 și să acționeze în interesul cetățenilor pe care îi reprezintă.
„Înțelegem că există, în orice coaliție, divergențe de opinie și priorități diferite. Acestea se rezolvă la masa negocierilor, în cadrul instituțional agreat, nu prin amenințări cu blocarea mecanismului bugetar al statului. PNL și-a asumat reforma fiscală și responsabilitatea macroeconomică tocmai pentru că știe ce înseamnă să guvernezi cu responsabilitate, nu cu populism. Fără un buget votat în Parlament, România intră într-un vid funcțional, cu consecințe concrete și imediate:
Primăriile și consiliile județene nu pot planifica și demara niciun proiect. Administrațiile locale, indiferent de culoarea politică a primarului, nu știu ce resurse au, nu pot lansa licitații, nu pot plăti furnizori, nu pot investi în infrastructura de care comunitățile lor au nevoie. Investițiile publice se opresc. Mii de șantiere, de la drumuri județene la școli și spitale, riscă să fie înghețate din cauza incertitudinii bugetare. Accesul la fondurile europene este condiționat de existența unui buget național aprobat. România are angajamente stricte în cadrul PNRR. Orice întârziere ne costă nu doar bani, ne costă credibilitate în fața Comisiei Europene și a partenerilor noștri din Uniunea Europeană.
Conflictul din Iran a generat o nouă undă de șoc pe piețele energetice europene. Prețurile la gaze naturale și carburanți sunt în creștere, inflația rămâne o presiune reală pentru gospodăriile românești, iar instituțiile financiare internaționale urmăresc cu atenție capacitatea României de a-și respecta angajamentele fiscale asumate. Agențiile de rating și Comisia Europeană nu judecă intențiile politice, judecă faptele. Un parlament care blochează votul pe buget în acest context transmite un semnal extrem de grav despre stabilitatea și predictibilitatea statului român.
PNL a negociat cu bună-credință. Am construit împreună un buget care, în condiții extrem de dificile, menține deficitul sub control și protejează serviciile esențiale. Creșterile de cheltuieli propuse prin amendamentele PSD ar fi dus la depășirea țintei de deficit agreate,un prag periculos pe care România nu și-l poate permite să-l treacă.
Facem un apel ferm și responsabil: votați bugetul! Nu de dragul coaliției, nu de dragul unui partid, ci pentru românii care au dreptul la un stat care funcționează. România are nevoie, acum mai mult ca oricând, de stabilitate, nu de gesturi politice extreme”
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE