G4Media.ro

Lege USR adoptată de Parlament: conducerea Comitetului Olimpic Român, obligată să depună…

Sursa foto: Facebook / Cătălin Drulă

Lege USR adoptată de Parlament: conducerea Comitetului Olimpic Român, obligată să depună declarații de avere și interese

Membrii din conducerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Comitetului Paralimpic și federațiilor sportive naționale vor fi obligați să depună declarații de avere și interese, asemenea demnitarilor și șefilor instituțiilor publice, după ce Parlamentul a adoptat, miercuri, o inițiativă legislativă depusă de USR.

„Cu toții ne amintim de perioadele în care Mircea Sandu și Mitică Dragomir se premiau singuri pentru performanțele sportivilor. Sau cazul mai recent, cel din 2020, în care ministrul sportului Eduard Novak și-a dat o primă de 75.000 de euro, atunci când ocupa funcția de președinte al Federației Române de Ciclism. Din păcate, e o modă în România ca președinții de federații sportive să se premieze cu propria semnătură. Iar acest obicei nociv trebuie stopat”, declară Brian Cristian, deputat USR și inițiator al proiectului de lege, citat într-un comunicat al partidului.

„Legea pe care am inițiat-o obligă conducerile federațiilor sportive din România, dar și COSR să depună declarații de avere și interese. Acestea sunt organizații private, dar de interes public. Cu câteva excepții, federațiile se finanțează aproape în totalitate din fonduri publice și o mare parte dintre acestea administrează baze sportive construite din fonduri publice. Tocmai de aceea e necesar ca persoanele din conducerea acestor instituții să fie integre, transparente și imparțiale. Trebuie să înțelegem că sportul nu mai poate fi un sac fară fund pentru niște băieți deștepți, în vreme ce românii tânjesc după performanțele trecute ale sportivilor români. E timpul pentru un sport curat!”, explică Brian Cristian.

Proiectul completează art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice astfel încât să fie obligați să depună declarații de avere și interese și președinții, vicepreședinții, secretarii generali, directorii economici și/sau trezorierii federațiilor sportive naționale, ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român și ai Comitetului Național Paralimpic.

 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. USR-Punct au salvat țara din nou, în momente grele. Urmează legea despre sexul îngerilor.

  2. Felicitari USR și mult succes!

  3. Deja simt că trăiesc mult mai bine de când am acces şi la falsul în declaraţii al altor funcţionari! Poate USR sunt prea cu caş la gură, poate au mers prea mult pe trotinete, dar dacă ei cred că averile se ţin pe numele funcţionarului, sunt cam papă-lapte. Orice magirlop respectabil are câte un notariat sau birou de avocatură, unde primeşte şpăgile şi spală banii din şpăgi. Dar dacă trăieşti în lumea Netflix şi facebook aşa ajungi.

    • adica vrei sa zici ca spala banii. uite, la asta nu m-am gandit…. mai facem o lege, sa nu se mai spele banii! rezistam!

    • Ai dreptate.
      Singurul lucru ce lucrează la perfecție in România este mafia.
      A ajuns la nivel de artă.
      In curând Klaus deschide universitatea Mafiosi cu doctorate cum sa furi legali si sa fii grațiat.

  4. Pe cind si o lege care sa oblige si directorii INCD-urilor sa iti publice averile si salariile? Nu de alta dar se zvoneste ca au averi fabuloase si ca si-au angajat neamurile pe salarii babane. Pentru care, evident, nu fac nimic.

  5. Iubesc și voi vota partidul care va solicita declarații de avere tuturor…prea multi interpuși care posedă vile, conturi etc și nu fac absolut nimic…toți trebuie sa ne justificăm averile, aceasta este starea de normalitate democratică!